Ascultă Radio România Constanța Live

“În perioada comunistă, Madrigalul a susținut revoluția spirituală”. Interviu cu managerul general al Corului Madrigal, Emil Pantelimon

“În perioada comunistă, Madrigalul a susținut revoluția spirituală”. Interviu cu managerul general al Corului Madrigal, Emil Pantelimon

Publicat de Doina Sirbu, 16 august 2023, 15:19

Faleza Cazinoului Constanța este și anul acesta scena unuia dintre cele mai iubite spectacole ale Corului Madrigal, „Ave Maria”. Alături de Corul Madrigal și dirijorii Anna Ungureanu și Cezar Verlan, pe scenă vor urca și copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi.

Invitatul special, actorul Marius Manole, va completa programul spectacolului cu o colecție de texte sacre și universale. Despre solemnitatea acestui spectacol unic în țară, a vorbit managerul general al Corului Madrigal, Emil Pantelimon.

Un spectacol care trimite rugi către cer și ne aduce foarte multă emoție în suflet. Cum s-a născut acest spectacol?

Ei, undeva în pandemie, la București, a avut loc premiera spectacolului „Ave Maria”, dar de anul trecut a acostat, aici, pe faleza Cazinoului din Constanța, unde, din punctul de vedere al Corului Madrigal, va rămâne pentru totdeauna. Pentru că, iată, deja la a doua ediție „Ave Maria” la Constanța, am putea să spunem că devine, încetul cu încetul, o tradiție a constănțenilor.

Ce simbolizează Corul Madrigal pentru România?

Dincolo de faptul că este un brand de țară, este un mare vector de revoluție și spun asta pentru că în perioada comunistă, Madrigalul a susținut revoluția spirituală aducând colindele, chiar dacă erau interzise. A făcut o revoluție culturală cântând în limbă originală piesele, chiar dacă în general, în perioada comunistă toate operele se traduceau în limba română. A făcut o revoluție a turneelor pentru că a organizat deja cinci turnee în Statele Unite ale Americii, cu peste 45 de concerte în fiecare turneu. Dar nu numai atât, pentru că este un brand de țară care a fost recunoscut la toate nivelurile mondiale, de la UNESCO la ONU, de la toate statele europene și non-europene, Corul Madrigal, care a cântat și pentru Richard Nixon și pentru Charles de Gaulle, dar în același timp pentru românii de la mine, pentru românii din fabrici, pentru românii din satele românești. De asta spun că Madrigalul a revoluționat din acest punct de vedere cultural România, mai ales în perioada comunistă. Astăzi revoluționează prin această schimbare a concertului în spectacol. Toate spectacolele Corului Madrigal includ un sincretism al artelor. Iată, Marius Manole este alături de noi tocmai pentru a reprezenta arta actorului și a aduce cuvântul în slujba muzicii, un lucru foarte important la care ținem foarte mult. Mai mult decât atât, Madrigalul revoluționează și lumea publicistică cu „Marea Carte a Madrigalului”, lansată anul acesta. Este o carte video pentru că are integrată în ea imagini din 1963 video și din 2023 cu Madrigalul. Practic, deschizând în cartea, găsiți inclusiv o tabletă cu aceste imagini. Deci, sunt foarte multe revoluții pe care din punct de vedere cultural, României i-au fost aduse de Madrigal, iar astăzi, prin Cantus Mundi, programul de integrare socială a copiilor, Madrigalul revoluționează și acest sistem de educație în care încercăm să aducem muzica în viața cotidiană a copilului și mai ales această socializare, aducerea copilului unul lângă altul fizic, pentru a înțelege, pentru a se accepta, pentru a lucra împreună, pentru a construi echipe și comunități.

Asta pentru că valorile se predau la vârste fragede. Cu cât aducem copilul mai aproape de muzica de calitate în fragedă pruncie, cu atât el va avea imprimată ca o pecete, în suflet, această dragoste pentru muzica de calitate.

Aș putea să zic chiar că anul acesta, de 1 iunie, am lansat Madrigal for Babies, un nou brand care propune repertorii cântate de Corul Madrigal, realizat cu specialiști de la Spitalul Universitar din Berlin pentru perioada prenatală și în primul an de viață al copilului. Deci, da, putem să aducem ideea de educație culturală timpurie până în burtica mămicii.

Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Primăria Constanţa

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești