Ascultă Radio România Constanța Live

MAMAIA: Iubitorii fructelor de mare sunt invitați la ”Festivalul Scoicilor by Chef Cătălin Scărlătescu”

MAMAIA: Iubitorii fructelor de mare sunt invitați la ”Festivalul Scoicilor by Chef Cătălin Scărlătescu”

Publicat de Adina Sîrbu, 29 iulie 2023, 15:35

Căutați o experiență culinară unică? Dacă da, să știți că vă puteți bucura de preparate delicioase la Festivalul Scoicilor, împreună cu chef Cătălin Scărlătescu! Evenimentul se va desfășura în stațiunea Mamaia, zona Piațeta Perla, între 31 iulie și 6 august 2023. Cătălin Scărlătescu ne-a vorbit despre preparatele sofisticate și inedite care vor fi create cu măiestrie din cele mai proaspete scoici (și nu numai!).

Cătălin Scărlătescu:

Am adus un festival în Constanța, pentru că prima dată am reușit să îl fac la București, la Balotești îl făceam eu, mai bine zis. După care autoritățile din localitate mi-au spus: ”tu faci festivalul Scoicilor la București?”… Uite așa a luat naștere Festivalul Scoicilor by Chef Cătălin Scărlătescu. Eu sunt constănțean, născut și crescut aici, pe malul mării.

Dar de ce ați considerat că este nevoie de un festival al scoicilor?

Cătălin Scărlătescu:

Am 52 de ani și ne aducem foarte bine aminte cum era vara la mare. Ne scăpau bunicii și părinții din vizor și noi stăteam toată ziua pe plajă. Ce să mâncăm? Mâncam garizi, scoteam scoici, puneam scoicile lângă foc, ele se deschideau și se găteau de la căldură aia. A fost cea mai ușoară rețetă de scoică din toate timpurile. Scoica scoasă din apă, nici sare nu-i mai trebuia. Gândiți-vă că noi, când aveam vreo 6-7 ani, cam asta făceam.

Mâncare sănătoasă și în vreme de comunism, când nu prea se găsea orice aliment în magazin…

Cătălin Scărlătescu:

Da, salamul era la mare căutare, pâinea ne-o dădeau la sfert, untul, la cartelă. La lapte trebuia să stau de la ora 3:00 la coadă, dar marea ne dădea guvizi, aveam garizi, aveam scoici, aveam de toate din mare.

Și cum va fi Festivalul Scoicilor în acest an?

Cătălin Scărlătescu:

Sper să fie mult mai mare, mult mai drăguț și mult mai interesant. Deja s-a creat un trend. Acum foarte mulți ani, foarte puține restaurante aveau în meniu scoicile. În momentul de față e o cerere imensă, sunt foarte mulți scafandri care asta fac – livrează scoici restaurantelor. Pentru mine o mare bucurie. Aduni niște scoici și le pui în farfurie. Ce e mai proaspăt de atât? Ce poate fi mai interesant decât preparatul ăsta? Oamenilor le face plăcere să le mănânce în toate felurile, că le faci cu vin, le faci cu unt, că le faci cu smântână sau simple, doar la plită, ori cum le fac italienii cu lămâie și piper – ele sunt spectaculoase.

Se numește Festivalul Scoicilor, dar știu că nu găsim numai scoici acolo

Cătălin Scărlătescu:

Păi să ne gândim puțin și la vegetarieni și atunci trebuie să avem un burger. Este al doilea sport național în România, după shaorma și am zis că dacă alții au dus shaorma la nivelul de campioană mondială, eu trebuie să iau burger-ul ăsta și să-l arăt oamenilor. Sunt multe alte preparate. Vor fi și preparate pentru vegetarieni, dar vom avea și niște coaste spectaculoase cu barbecue afumate, vom avea și un burger spectaculos, vom avea scoici din toate felurile, vom avea un fritto misto, pentru că e la modă – ți-ai luat într-un cornet niște peștișor și ai scăpat de, nu știu, de o masă de prânz.

Chef Cătălin Scărlătescu, ne vedem la Festivalul Scoicilor!

Cătălin Scărlătescu:

În foarte scurt timp, o să fim chiar aici lângă dumneavoastră. Vă aștept pe toți,  și constănțeni, și turiștii care vin din țară, să ia contact cu scoicile, să simtă și ce înseamnă o rețetă foarte proaspătă și mult iubită de mine.

Vă așteptăm așadar în Mamaia, în zona Piațeta Perla, între 31 iulie și 6 august, la Festivalul Scoicilor cu Chef Cătălin Scărlătescu…

Cătălin Scărlătescu:

Și nu numai! Vor mai fi multe surprize! Oamenii care iubesc bucătăria vor veni să gătească scoici pentru voi toți!

Interviul integral îl puteți asculta aici: 

Interviu realizat de Larisa Calistru/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Cătălin Scărlătescu pagina de Facebook

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30