Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Sănătăţii: Planul naţional de combatere a cancerului ar putea fi aprobat săptămâna viitoare

Alexandru Rafila - foto - Ministerul Sanatatii

Publicat de Doina Sirbu, 21 iulie 2023, 17:22

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Hunedoara, că Planul naţional de combatere a cancerului ar putea deveni funcţional odată cu aprobarea, posibil în săptămâna viitoare, a unei ordonanţe de Guvern prin care să fie puse în aplicare programele de sănătate.

El a explicat că întârzierea Planului a fost cauzată de nevoia de a-l face operaţional, precizând că în forma în care a fost aprobat de Parlament, acesta nu putea fi pus în practică.

„Întârzierea lui a fost din cauza nevoii de a-l face operaţional, pentru că în forma în care a fost adoptat de Parlamentul României nu puteam să punem în practică prevederile lui. Cred că lucrul cel mai important, şi pentru asta am lucrat, încât pacienţii din România să beneficieze de Planul Naţional de Combatere a Cancerului – fie că discutăm de diagnostic, inclusiv diagnosticul genetic, fie că discutăm de medicina personalizată – toate aceste lucruri vor deveni posibile după aprobarea ordonanţei guvernului, pe care sperăm să o realizăm săptămâna viitoare, lucru care permite punerea în aplicare a hotărârii de guvern cu programele de sănătate, inclusiv cu programul de oncologie. Şi o să vedeţi că există foarte multe oportunităţi noi pentru pacienţii din România”, a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a ţinut să precizeze că programul pentru bolnavii de cancer în România este funcţional şi că nu se pune problema ca pacienţii să nu aibă acces la servicii medicale, însă acum se doreşte îmbunătăţirea acestora.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a arătat că „reconfigurarea” sistemului de asistenţă medicală oncologică este un proces care nu se poate realiza într-un timp scurt şi are nevoie de continuitate.

„Trebuie să înţelegem că reconfigurarea, reconstrucţia sistemului de asistenţă medicală oncologică în România este un proces. Acest proces nu se poate realiza nici într-o lună, nici în şase luni. Este un proces care trebuie să continue pe parcursul diverselor mandate ministeriale, să ţină cont de resursa umană existentă şi de nevoia de a califica resursa umană, să ţină cont de dotările care există şi de completarea acestor dotări”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi ministrul Familiei, Natalia Intotero, au participat, vineri, la redeschiderea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal ‘Dr. Alexandru Simionescu’ din Hunedoara, clădirea fiind renovată şi modernizată în totalitate, pentru prima dată după anul 1968.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Ministerul Sănătăţii

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria

reședintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că ‘poporul...

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 08:52

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță

În prima zi de Paști, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au înregistrat 246 de solicitări. Din cele 246 de...

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni