Ascultă Radio România Constanța Live

Forțele Navale Române organizează Exercițiul multinațional „Poseidon 2023”

Forțele Navale Române organizează Exercițiul multinațional „Poseidon 2023”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iulie 2023, 09:42

Peste 750 de militari din Forțele Navale Române, din alte structuri ale sistemului național de apărare, precum și din Bulgaria, Belgia, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii (NAVEUR, Alabama National Guard) și Turcia vor desfășura, în perioada 14-21 iulie, activități în comun în Portul Militar Constanța și în raioanele de instrucție din partea de vest a Mării Negre, în cadrul Exercițiului multinațional, de nivel tactic, „Poseidon 2023”, organizat anual, alternativ, de către România și Bulgaria.

Obiectivele principale ale Exercițiului „Poseidon 2023” vizează creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, precum și evaluarea și certificarea capabilităților Forțelor Navale Române pentru misiunile NATO și UE și pentru activitățile de apărare națională. De asemenea, „Poseidon 2023” pune accent pe creșterea capabilităților operaționale și a nivelului de instruire a tuturor forțelor participante, exersarea procedurilor și tacticilor de luptă NATO, în context multinațional întrunit, în mediu maritim, terestru și aerian, pe utilizarea regulilor de angajare și a procedurilor NATO pentru comandă, control și comunicații. Exercițiul reprezintă o oportunitate bună pentru a consolida nivelul ridicat în domeniul planificării, conducerii și evaluării activităților specifice luptei contra minelor, luptei la suprafață și luptei antiaeriene.

Totodată, pe durata exercițiului, Forțele Navale Române vor desfășura și activitățile specifice de evaluare și verificare a fregatei „Regina Maria” (F-222) pentru forța NATO de reacție rapidă (NATO Reaction Force – NRF 23) și pe pachetul unic de forțe puse la dispoziția NATO și UE de țara noastră.
Poseidon cuprinde și o secvență de cooperare interinstituțională în caz de accidente colective și calamități cu victime multiple (Mass Casualties – MASCAL), la care vor participa, în portul militar Constanța, mai multe structuri din sistemul național de apărare, în special din zona Dobrogei.
Forțele Navale Române vor participa, la Exercițiul „Poseidon 2023”, cu fregata „Regina Maria” (F-222), Puitorul de Mine și Plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274) și Dragorul Maritim „Slt. Alexandru Axente” (30), Corveta „Amiral Petre Bărbuneanu” (260), Compania 585 Apărare CBRN, Nava maritimă de sprijin și intervenție cu scafandri „Grozavul” (102) și două detașamente EOD (Explosive Ordnance Disposal), specializate în lupta împotriva dispozitivelor explozive, două remorchere maritime de radă și port, precum și cu echipe de evaluare mixte din cadrul Comandamentului Forțelor Întrunite și Centrului de Instruire, Simulare, Evaluare, Jocuri de Război al Forțelor Navale. Forțele Aeriene Române vor participa cu aeronave IAR-99 „Șoim” și IAR-330 „Puma”, iar Forțele Terestre Române cu un pluton de infanterie. Din partea forțelor navale ale Bulgariei, vor participa navele MH TSIBAR (32) și MS SHKVAL (62), Franța participă cu o aeronavă de patrulare și o echipă de specialiști EOD, iar Belgia și SUA participă cu drone subacvatice și cu o echipă EOD. Celelalte state participante la Exercițiul „Poseidon 2023” sunt prezente cu ofițeri de stat major și cu detașamente EOD.

La exercițiu, participă cu structuri de sprijin Comandamentul Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”, Baza Logistică Navală „Pontica”, Centrul 338 Mentenanță și Tehnică Navală, Centrul 110 Comunicații și Informatică „Viceamiral Inginer Grigore Marteș” și Grupul de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”.
„Poseidon 2023” este condus de către Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”,, iar pe mare se vor desfășura secvențe complexe de antrenament (comunicații navale, manevre și evoluții, remorcaj, transfer de materiale ușoare, respingerea atacului aviației inamice, menținerea vitalității navelor), cu centrul de greutate axat pe lupta contra minelor.

Deschiderea Exercițiului multinațional „Poseidon 2023” se va desfășura sâmbătă, 15 iulie, ora 10.00, la Terminalul Pasageri din portul Constanța.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă