Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Un bărbat conducea un REMORCHER fără a deține brevet sau certificat de capacitate corespunzător

TULCEA: Un bărbat conducea un REMORCHER fără a deține brevet sau certificat de capacitate corespunzător

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iulie 2023, 10:59

În perioada 30 iunie – 6 iulie a.c., polițiștii de la transporturi, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stații de cale ferată, trenuri de călători, porturi și aeroporturi.

De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, combaterea călătoriei frauduloase, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă.

Au fost desfășurate și acțiuni care au vizat verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, au fost legitimate 3.363 de persoane, fiind controlate 1.101 autovehicule.

Totodată, au fost efectuate patrule în 185 de stații și triaje, dar și în 1.072 de trenuri de călători.

„Polițiștii au efectuat verificări la 52 de nave și ambarcațiuni, au constatat 62 de infracțiuni și au cercetat 41 de persoane. Au fost depistate 6 persoane urmărite, verificate 12 obiective de pază și 35 de permise de pescuit. Polițiștii de la transporturi au reținut 17 certificate de înmatriculare, 11 permise auto și au aplicat 585 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 155.900 de lei. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, o ambarcațiune cu motor, două unele de pescuit, 10 kilograme de pește, mai multe pliculețe cu fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect și miros specific de cannabis, un cântar de precizie, un pistol de tip airsoft și 640 de lei“ – au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

Exemple:

1. La data de 1 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul Județean de Poliție Transporturi Tulcea, pe fluviul Dunărea, Braț Sf. Gheorghe, mal stâng, în localitatea Băltenii de Sus, județul Tulcea, au depistat în flagrant delict un tânăr, de 17 ani, din județul Tulcea, în timp ce efectua activități de pescuit comercial cu două unelte de pescuit tip „setcă” în lungime de aproximativ 120 de metri, capturând aproximativ 10 kilograme de pește, din diverse specii, fără a fi autorizat.

Cele două unelte de pescuit și ambarcațiunea cu motor, în valoare de 16.000 de lei au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, iar peștele a fost redat mediului natural.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol.

2. La data de 1 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul Județean de Poliție Transporturi Tulcea au depistat în flagrant delict un bărbat, de 48 ani, din Tulcea, în timp ce conducea o ambarcațiunea tip „lotcă”, echipată cu motor, fără a deține brevet sau certificat de capacitate corespunzător.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător.

3. La data de 1 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul Județean de Poliție Transporturi Tulcea au depistat în flagrant delict, pe fluviul Dunărea, Braț Măcin, un bărbat, de 69 de ani, din județul Tulcea, în timp ce conducea un remorcher, fără a deține brevet sau certificat de capacitate corespunzător.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30