Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Plaja de la Marea Neagră de la Gura Portiţei, singura autorizată din judeţ

Gura Portitei - foto - Ovidiu Oprea

Publicat de Doina Sirbu, 28 iunie 2023, 09:05

Plaja de la Marea Neagră din satul de vacanţă Gura Portiţei este singura din judeţul Tulcea autorizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) pentru a funcţiona, potrivit datelor furnizate de conducerea instituţiei.

Satul de pescari din secolul al XVIII-lea de la Gura Portiţei s-a transformat la finele secolului trecut într-o destinaţie turistică, iar de câţiva ani, la începutul sezonului estival, este singura din judeţ care are salvamar şi autorizaţie de funcţionare.

„Plaja de la Marea Neagră din satul de vacanţă de la Gura Portiţei este singura din judeţ care are autorizaţie de funcţionare în momentul de faţă”, a precizat pentru AGERPRES directoarea DSP Tulcea, Carmen Caloianu.

De altfel, potrivit datelor făcute publice pe site-ul instituţiei, calitatea apei de mare în punctul de recoltă Gura Portiţei este „excelentă”.

La satul de vacanţă se poate ajunge din Jurilovca doar cu o barcă, traversând lacul Goloviţa. În zonă e disponibilă cazarea atât la vile, cu toalete proprii, în zona insulară aflată pe malul lacului, cât şi la căsuţe, pe plaja de la Marea Neagră, persoanele care se cazează în acestea având toaleta la comun.

În momentul de faţă, clădirile din zona insulară sunt în modernizări, spaţiile urmând să fie deschise publicului de la jumătate lunii viitoare.

„Am avut norocul să fim declaraţi eligibili pentru un proiect depus la Ministerul Investiţiilor pentru eficientizare energetică şi toate spaţiile de cazare de pe insulă sunt într-un astfel de proces. Vor fi nişte clădiri foarte bune din punctul de vedere al confortului termic. Mai mult, nu se va simţi diferenţa de temperatură la trecerile de sezon vară-toamnă sau primăvară-vară, pentru că pardoseala va fi termoizolată şi vor fi sisteme de ventilaţie performante”, a menţionat reprezentantul satului de vacanţă, Gabriel Diţu.

Unii turişti sunt încântaţi de aceste schimbări, iar printre ei se află şi Ioana Lavinia Streinu, profesor la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti.

„Vin la Gura Portiţei de când aveam doi ani şi jumătate. Până când a trăit tatăl meu, în 1988, an de an, ne întâlneam aici cu tot felul de prieteni de familie din toată ţara şi chiar şi din alte ţări. Era lume foarte diversă şi foarte aşezată, cuminte. Clar, oamenii veneau pentru a se afla într-o pace totală şi într-o libertate pe care în altă parte nu puteai să o întâlneşti. Deşi am fost tristă atunci când am văzut că încep să construiască (în anul 1998, n.red.), să apară tot felul de lucruri, astăzi pot spune că e de fapt un lucru bun. Condiţiile sunt excelente”, a menţionat Ioana Lavinia Streinu.

Ea a mai spus că vine în fiecare an la Gura Portiţei pentru că marea este similară cu cea din alte zone ale lumii.

„Îmi place foarte mult un lucru care pentru Marea Neagră e mai rar întâlnit. Faptul că e atât de liniştită, aproape coală de hârtie, pe mine mă face să mă gândesc că mă pot afla aproape oriunde în lume, în Grecia, Italia. Gura Portiţei e un amestec de soare cu lumină blândă, cu oameni frumoşi şi, pentru cei care o cunosc demult, cu amintiri superbe”, a mai spus artista din Bucureşti.

Tulcea mai are alte două plaje la Marea Neagră apreciate de turişti, cea din Sfântu Gheorghe şi cea din Sulina. Spre deosebire de Gura Portiţei care are atât zonă amenajată, cu piscină şi salvamari pentru mare, dar şi zonă sălbatică, niciuna din celelalte două plaje nu este autorizată pentru funcţionare, ele neavând vreo facilitate.

Plaja de pe malul lacului Ciuperca din municipiul Tulcea are toalete şi duşuri, dar nu este încă autorizată pentru funcţionare.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Ovidiu Oprea

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării