Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliştii din Sănătate anunţă grevă generală în 27 iulie dacă nu le sunt soluţionate revendicările

Sindicaliştii din Sănătate anunţă grevă generală în 27 iulie dacă nu le sunt soluţionate revendicările

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iunie 2023, 13:25

Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susţinerea revendicărilor şi actualizarea calendarului acţiunilor de protest, greva generală fiind stabilită în 27 iulie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

„Acţiunile de protest aflate în desfăşurare vor fi continuate şi accentuate. La ora actuală Federaţia „Solidaritatea Sanitară” are în plină desfăşurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, această acţiune îşi arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunţând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.

Astfel, în 29 iunie 2023 are loc lansarea unui protest inovativ şi transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului şi Procedurii pentru grevă, iar în 6 iulie 2023 pichetarea unităţilor sanitare din ţară.

Totodată, 12 iulie 2023 va fi organizat un nou miting naţional al angajaţilor din Sănătate în Piaţa Victoriei, în 19 iulie 2023 va avea loc greva de avertisment, iar în 27 iulie 2023 greva generală.

În cadrul procedurii desfăşurate pentru a decide declanşarea grevei, Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritate Sanitară” a constatat că nu toţi angajaţii care au semnat pentru grevă au făcut acest lucru utilizând formularele organizaţiei, această situaţie riscând să ridice suspiciuni privind legalitatea declanşării grevei.

„Situaţia a fost determinată de faptul că a doua federaţie reprezentativă a început strângerea semnăturilor pentru grevă înaintea Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, o bună parte dintre angajaţi fiind convinşi ca au semnat deja pentru grevă în cadrul acţiunii noastre, deşi au făcut acest lucru pe alte formulare. În unele cazuri angajaţii ne-au trimis semnăturile date pentru grevă pe formularele acelei federaţii. În condiţiile în care cea de-a doua federaţie reprezentativă din Sănătate nu se află în conflict colectiv de muncă (nu intenţionează declanşarea unei greve), Consiliul de Coordonare a decis că acordul pentru grevă riscă să fie considerat ca fiind viciat deoarece este dat altei organizaţii, neputând fi luate în considerare acele semnături.”, se precizează în comunicat.

De asemenea, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat existenţa solicitărilor de la multe unităţi pentru a prelungi perioada de culegere a semnăturilor, motivată de intenţia de a corecta această situaţie.

Adiţional, Consiliul de Coordonare al FSSR a constatat că între momentul în care a stabilit şi publicat primul program de proteste şi cel de desfăşurare a lor a intervenit modificarea legii dialogului social, fiind necesară actualizarea procedurilor privind desfăşurarea grevei.

„În acest sens, a fost elaborat proiectul unui model de Acord privind Procedura de desfăşurare a grevei, care trebuie încheiat atât la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi la nivelul unităţilor. Stabilirea unei proceduri de desfăşurare a grevei este obligatorie din punctul de vedere al interesului Federaţii „Solidaritatea Sanitară” pentru protecţia pacienţilor şi pentru a asigura participarea la grevă a angajaţilor din sănătate în condiţii legale”, se mai spune în comunicat.

În consecinţă, Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritate Sanitară” a decis reprogramarea perioadei de declanşare a grevei naţionale conform noului calendar, decizia privind greva urmând să fie luată ulterior, cu respectarea termenelor legale.

Acţiunile de protest aflate în curs de desfăşurare şi cele care urmează să fie declanşate au ca scop determinarea guvernanţilor să onoreze solicitările şi aşteptările angajaţilor din sectorul public de sănătate, în forma exprimată în Decalogului revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria

reședintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că ‘poporul...

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 08:52

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță

În prima zi de Paști, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au înregistrat 246 de solicitări. Din cele 246 de...

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni