Ascultă Radio România Constanța Live

Marinarii militari participă la ceremoniile dedicate Zilei Drapelului Naţional

Marinarii militari participă la ceremoniile dedicate Zilei Drapelului Naţional

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iunie 2023, 15:50

Forţele Navale Române (FNR) vor participa, luni, în garnizoanele Constanţa, Brăila, Mangalia, Bucureşti, Tulcea şi Babadag, la ceremoniile militare şi religioase organizate cu prilejul Zilei Drapelului Naţional şi împlinirea a 175 de ani de la data de 26 iunie 1848, atunci când a fost adoptat Tricolorul (roşu, galben şi albastru) ca steag al tuturor românilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de FNR, marinarii militari vor participa la Constanţa, începând cu ora 9,00, la ceremonia militară şi religioasă, organizată pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, iar în porturile militare Constanţa şi Mangalia, la ora 8,00, la bordul navelor militare şi la sediile unităţilor militare, se va înălţa drapelul la catarg în acordurile Imnului Naţional.

La Brăila, militarii Flotilei Fluviale ‘Mihai Kogălniceanu’ vor participa, între orele 9,00 – 9,20, la ceremonia militară de la Catedrala ‘Naşterea Domnului’, iar de la ora 9,30, vor fi prezenţi la activităţile organizate în Piaţa Independenţei. La Tulcea marinarii militari vor lua parte la ceremonia care va avea loc, în intervalul orar 10,00 – 11,00, în Piaţa Tricolorului, iar infanteriştii marini vor participa, la ora 10,00, la ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor din Babadag.

La Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale vor participa, de la ora 10,00, în Piaţa Tricolorului, la ceremonia militară şi religioasă dedicată Zilei Drapelului Naţional.

‘Alături de militarii din Forţele Navale Române, la activităţi, vor fi prezenţi şi veterani de război şi veterani din din teatrele de operaţii, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi locale’, se mai spune în comunicat.

26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, pentru a marca data de 26 iunie 1848, ziua în care guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul (roşu, galben şi albastru) să reprezinte steagul tuturor românilor.

Cele trei culori ale drapelului naţional împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, iar orientarea culorilor semnifică verticalitatea poporului român.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării