Ascultă Radio România Constanța Live

Timp de 5 zile, asistența medicală va fi asigurată doar de camerele de gardă ale spitalelor, centrele de permanență și SAJ Constanța

Timp de 5 zile, asistența medicală va fi asigurată doar de camerele de gardă ale spitalelor, centrele de permanență și SAJ Constanța

Publicat de Adina Sîrbu, 31 mai 2023, 12:03

În perioada minivacanței de 1 Iunie și de Rusalii, asistența medicală va fi asigurată doar de camerele de gardă ale spitalelor, centrele de permanență și Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.Timp de cinci zile, cabinetele din ambulatorii vor fi închise.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Constanța, Crina Kibedi:

Programul ambulatoriului de specialitate și al laboratorului de explorări funcționale va fi afectat în timpul zilelor libere. Asta înseamnă nu se vor efectua consultații și nici investigații de specialitate în regim ambulatoriu începând de joi, 1 iunie, până luni, 5 iunie inclusiv, urmând ca programările fie reluate după a doua zi de Rusalii, marți, pe 6 iunie.

Activitatea din Unitatea de Primiri Urgențe și secțiile spitalului se va desfășura în mod normal, fără întreruperi. Reprezentanții celui mai mare spital din Dobrogea fac apel atât la constănțeni, cât și la turiști să respecte o serie de reguli pentru  a avea o vacanță fără vizite nedorite la medic.

Crina Kibedi:

Fiți prudenți în trafic, evitați locurile aglomerate, atenție la excesele alimentare care pot crea disconfort, dar și indigestie. Este foarte important ce și cât consumați. Evitați pe cât posibil sau consumați cu prudență alcool. Dacă suferiți de boli cronice, nu neglijați tratamentul și respectați regimul prescris de medici.

 

Redactor și foto: Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă
Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:38

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța

Începând de mâine, 28 iulie 2026, două sisteme autonome maritime Triton vor deveni operaționale în Portul Constanța. Echipamentele,...

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța
Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:22

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare

Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor la proiectul de...

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 11:51

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 20 – 26 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale Române...

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 10:56

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară

Proiectele care urmează să fie adoptate de cele două Camere în sesiunea extraordinară, programată în perioada 27 – 31 iulie, vizează...

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului