Ascultă Radio România Constanța Live

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța se prelungesc

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța se prelungesc

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 mai 2023, 13:43

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța se prelungesc.

Următorul termen avansat de Compania Națională de Investiții este iulie 2024, cu doi ani peste cel anunțat inițial.

Sunt necesare lucrări suplimentare, mai ales pentru refacerea fațadei de est, grav afectată de vânt și ploaie.

Gabi Puchiu, șef de șantier:

Niciodată nu s-a ținut cont că ne aflăm într-o zonă salină. Tâmplăria a fost inițial din lemn, au schimbat-o în 1986, au pus-o din metal, dar nu a rezistat. Și acum va fi tot din lemn stratificat, din stejar. Toate materialele cu care lucrăm sunt speciale pentru această zonă. Tot ce s-a lucrat a fost făcut cu o garanție, zicem noi, de încă 100 de ani.

Echipele de restauratori lucrează și la refacerea elementelor decorative. care au fost îmbunătățite în anii 80, dar care nu mai respectau stilul original Art Nouveau al edificiului inaugurat în 1910.

Lucrările neprevăzute au făcut ca valoarea inițială a investiției, 57 milioane lei, să se dubleze.

Sursa RRA / redactor online – Daniel Țăndăreanu

MINAC: Populația Constanței în 1926, tema unui nou episod din istoria orașului
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 15:10

MINAC: Populația Constanței în 1926, tema unui nou episod din istoria orașului

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul editorial inedit „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria...

MINAC: Populația Constanței în 1926, tema unui nou episod din istoria orașului
Ministrul Justiției: Numirea noilor procurori șefi nu se negociază politic
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 14:50

Ministrul Justiției: Numirea noilor procurori șefi nu se negociază politic

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă că nu poate fi vorba despre o negociere politică în ceea ce priveşte numirea...

Ministrul Justiției: Numirea noilor procurori șefi nu se negociază politic
CONSTANȚA: Sesiuni gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 14:26

CONSTANȚA: Sesiuni gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța a organizat, sâmbătă, primele sesiuni gratuite de pregătire pentru elevii care vor...

CONSTANȚA: Sesiuni gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
Autoritățile constănțene se pregătesc pentru un nou episod de vreme rea
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 14:24

Autoritățile constănțene se pregătesc pentru un nou episod de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori, strat de...

Autoritățile constănțene se pregătesc pentru un nou episod de vreme rea
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 12:29

Iarnă severă în România. Dobrogea, sub COD GALBEN de ninsori și vânt puternic

ANM  a emis noi avertizări, valabile până pe 13 ianuarie, de frig accentuat și minime ce vor coborî până la -15 grade. În noaptea de...

Iarnă severă în România. Dobrogea, sub COD GALBEN de ninsori și vânt puternic
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 11:51

Scădere record pentru turismul intern în 2025

Anul 2025 a marcat o scădere îngrijorătoare a turismului intern, cu 9 luni pe minus din 11 și un deficit total de peste 290.000 de vizitatori. ...

Scădere record pentru turismul intern în 2025
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 11:27

Adrian Ahriţculesei a atins Polul Sud și bifează „Triplul Arctic”, o performanță unică pentru România

Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a reuşit să ajungă, pe 9 ianuarie, la Polul Sud, fapt care îi permite să bifeze o performanţă unică...

Adrian Ahriţculesei a atins Polul Sud și bifează „Triplul Arctic”, o performanță unică pentru România
Ştiri sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 11:18

Spitalul de Boli Infecțioase „Constanța”, plin de pacienți cu gripă. 4 dintre cei 11 decedați în acest sezon sunt constănțeni

INSP a anunțat 8 decese din cauza gripei săptămâna trecută, ridicând la 11 numărul total al celor răpuși de boală în acest sezon. La nivel...

Spitalul de Boli Infecțioase „Constanța”, plin de pacienți cu gripă. 4 dintre cei 11 decedați în acest sezon sunt constănțeni