Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Efectele grevei generale din învățământ

CONSTANȚA: Efectele grevei generale din învățământ

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 mai 2023, 11:15

Situația din învățământul românesc devine, pe zi ce trece mai tensionată. Profesorii au intrat în a doua săptămână de grevă generală, și în loc de soluții, neînțelegerile dintre sindicaliști si guvernanți par să escaladeze.

Holuri aproape goale, elevi care așteaptă să primească informații în legătură cu orele pe care le mai pot face la școală, profesori nemulțumiți în cancelarie. Aceasta este atmosfera din majoritatea unităților școlare din Constanța, în a doua săptămână de grevă generală.

La Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, directorul Anca Dragomir a făcut precizări pentru Radio Constanța:

”În acest moment o mare parte din colegii mei sunt în grevă, sunt și colegi care nu fac grevă, dar din motive bine întemeiate, dacă ambii membri ai familiei sunt profesori, vă dați seama că e greu să facă amândoi grevă, în condițiile în care nu se arată nimic bun la orizont. Din păcate, nu am încheiat situația școlară la clasele a XII-a. Astăzi începe înscrierea la examenul de Bacalaureat. Noi vom prelua fișe de înscriere, dar doar pentru a ști cine se înscrie la Bacalaureat și care sunt opțiunile pentru proba III -scris. În rest, nu încheiem situațiile școlare. Așteptam și noi niște precizări de la cei ce ne conduc și ne coordonează, cred că ar fi fost bine ca guvernanții să îți dea seama că în acest moment situația școlară se poate încheia, și trebuie să fie încheiată și dacă nu se întâmplă acest lucru ce se întâmplă cu copiii, pentru că nu vor putea intra în examenele naționale, nu se va putea întâmpla mai nimic. Noi încercăm să nu le creăm elevilor o stare de tensiune, pentru că oricum îi așteaptă niște examene foarte grele, încercăm să-i antrenăm în tot felul de activități, dar lucrurile sunt cele pe care vi le-am prezentat. Noi ne-am reorganizat și am făcut un orar specific doar pentru colegii care fac ore, școala rămâne deschisă, noi nu am închis școala elevilor și nici nu ne dorim să facem acest lucru!”

Astăzi ar fi trebuit să fie prima zi de înscrieri pentru tinerii de clasa a XII a care vor susține în această vară examenul de Bacalaureat. Au venit la secretariat, au cerut detalii despre acest proces amânat și în continuare așteaptă să vadă ce pași au de urmat.

”Trebuie să ne înscriem pentru Bacalaureat, nu e cea mai bună perioadă pentru noi. Noi am depus tot ce trebuie pentru dosar și așteptăm să vedem când trebuie să semnăm. O să se decaleze sută la sută, adică eu nu-mi fac speranțe că o să dăm BAC-ul, acum, când trebuie.”

Debusolați sunt și elevii din clasele mai mici care așteaptă încheierea situații școlare și debutul vacantei mari. În contextul actual de grevă generală, toate se vor amâna pe o perioadă nedeterminată.

”E prima zi când venim că am avut săptămâna verde, nu se știe cât se prelungește, mediile nu s-au încheiat…”

Am discutat la Colegiul Național Regina Maria și cu un profesor colaborator. Nu poate participa la grevă pentru că este pensionar, dar este solidar cu prietenii și colegii săi de breaslă.

”Guvernanții sunt cei care decid soarta noastră a profesorilor, salariul este foarte mic, mai ales la debutanți. Sunt probleme foarte grele pentru profesori, programul este foarte încărcat. Eu colaborez cu instituția în care am muncit și sunt solidar cu colegii mei.”

Marti, 30 mai, este anunțat următorul protest în Capitală al cadrelor didactice. Profesorii cer, potrivit liderilor sindicali, ca în al doisprezecelea ceas, Guvernul să emita o OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar”.

Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Pe 14 octombrie este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 09:32

Pe 14 octombrie este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este...

Pe 14 octombrie este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva
AUDIO | Transportul de mărfuri către Portul Constanța, reluat parțial după un blocaj pe Dunăre
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 08:42

AUDIO | Transportul de mărfuri către Portul Constanța, reluat parțial după un blocaj pe Dunăre

Traficul fluvial de marfă pe Dunăre a fost blocat timp de aproape o săptămână din cauza unei nave care, având un pescaj mai mare decât cel...

AUDIO | Transportul de mărfuri către Portul Constanța, reluat parțial după un blocaj pe Dunăre
Ursula von der Leyen
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 07:58

Procedura de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Von der Leyen salută o nouă etapă

Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, Bruxellesul și Kievul salutând o nouă etapă în...

Procedura de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Von der Leyen salută o nouă etapă
Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zona de Nord a județului TULCEA
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 07:00

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zona de Nord a județului TULCEA

Un mesaj RO-ALERTde tip „Alertă Extremă” a fost transmis în această dimineață, în jurul orei 6.40, locuitorilor din zona de Nord a...

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zona de Nord a județului TULCEA
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 21:16

Bolojan – discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră

Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, privind deteriorarea situației de...

Bolojan – discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 20:58

Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului de...

Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 19:57

TULCEA: Autoritățile fac analize pentru expertizarea clădirilor cu risc seismic

Astăzi este Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre. La Tulcea, Primăria face analize pentru expertizarea clădirilor cu risc...

TULCEA: Autoritățile fac analize pentru expertizarea clădirilor cu risc seismic
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 19:04

Sala Sporturilor din Constanța, un pericol pentru public

Reabilitarea Sălii Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța mai are de așteptat. Comisarii de la Protecția Consumatorilor atrag atenția...

Sala Sporturilor din Constanța, un pericol pentru public