Ascultă Radio România Constanța Live

Curse navale mai puţine în Delta Dunării, în acest sezon estival

Curse navale mai puţine în Delta Dunării, în acest sezon estival

Publicat de Adina Sîrbu, 20 mai 2023, 11:45

Societatea Navrom Delta SA, singura din judeţul Tulcea care asigură transportul naval subvenţionat pentru mărfuri şi călători, și-a redus cursele în acest sezon turistic față de cel precedent, deși bugetul este asigurat de Ministerul Transporturilor.

Directorul executiv al societății, Nicolae Chichi, a explicat că a decis scăderea numărului de curse întrucât sumele asigurate de minister pentru transportul pe cele trei braţe ale Dunării au rămas la acelaşi nivel ca în 2022, dar preţul combustibilului a crescut.

Dacă anul trecut, pe relaţia Tulcea-Sulina şi retur, aveam 14 curse pe săptămână, numărul lor s-a redus la 10 pe săptămână. Punctul cel mai critic este relaţia Sfântu Gheorghe-Tulcea, unde anul trecut aveam 6 curse pe săptămână, iar acum avem numai 3 curse pe săptămână, ceea ce este foarte puţin pentru turişti. Pe braţul Chilia, având în vedere că mai există un alt mod de transport, adică rutier, chiar dacă trebuie să trecem cu bacul la Tulcea, în loc de 4 curse avem 3”, a precizat Nicolae Chichi.

Cea mai importantă cursă care a dispărut este cea rapidă, care le oferea turiştilor zilnic posibilitatea să plece din Sulina în jurul orei 13.00, după ce eliberau camerele.

Era foarte importantă cursa asta. Nu mai facem decât 3 din cursele astea. De exemplu, weekend-ul trecut, la ora 13.30, am avut 190 de de pasageri pe cursa care a plecat din Sulina”, a mai spus directorul Navrom.

Și ruta Tulcea-Periprava, pe braţul Chilia al Dunării, ar trebui asigurată cu nave suplimentare.

Periprava e zona cea mai izolată, iar acolo sunt oamenii cu cele mai mari nevoi din toată Delta Dunării. Acolo se ajunge foarte greu. Periprava încă nu este bine legată de alte localităţi şi avem câteva sate importante acolo –  Rosetti, Periprava, Letea. Foarte greu ajung turiştii în acea zonă. Cred că dacă am avea un transport regulat mai des pe această relaţie şi zona se va dezvolta corespunzător”, a mai spus directorul societăţii de transport naval din Deltă.

Sursa: Agerpres/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: NAVROM DELTA S.A.

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria

reședintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că ‘poporul...

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 08:52

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță

În prima zi de Paști, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au înregistrat 246 de solicitări. Din cele 246 de...

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni