Ascultă Radio România Constanța Live

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la turneul WTA 1000 de la Roma

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la turneul WTA 1000 de la Roma

Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 mai 2023, 07:22

   Tenismena română, Gabriela Ruse, locul 158 WTA, s-a calificat ieri pe tablou principal la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma.

Ruse a trecut în ultimul tur al calificărilor de Kamilla Rahimova (Rusia, 90 WTA şi cap de serie 6), după treis eturi grele, scor  6-7 (6/8), 6-3, 6-3.

Românca a fost condusă în primul set cu 3-0 şi 4-1, apoi Ruse a avut 5-4. Deşi Ruse a servit pentru set, Rahimova (21 ani, 90 WTA) a trimis setul în tiebreak, unde a câştigat cu 8-6. Rahimova a condus în actul secund cu 2-0 şi 3-1, dar Ruse a reuşit o serie remarcabilă de cinci ghemuri. Românca a început setul decisiv cu dreptul, cu 2-0, dar a fost egalată, 2-2. La 3-3, Ruse a făcut un nou break, câştigând cu 6-3.

Ruse a reuşit 5 aşi, dar a comis şi 5 duble greşeli, în timp ce adversara sa a avut 3 duble greşeli. Rahimova a câştigat prima confruntare dintre cele două, în 2022, în primul tur la Budapesta, cu 6-4, 6-7 (3/7), 6-3.
Gabi Ruse şi-a asigurat un cec de 7.828 de euro şi 40 de puncte WTA. În primul tur, ea o va înfrunta pe cehoaica Linda Fruhvirtova (18 ani, locul 55 WTA).

Text-Claudiu Doberscu / Foto EUROSPORT

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:23

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu

Cristina Rădulescu preia conducerea SANITAS Constanța. Decizia a fost adoptată, astăzi, cu unanimitate de voturi de Consiliul Județean SANITAS,...

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:08

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității, reprezintă o prioritate...

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:01

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul...

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:32

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare

A început reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat pe...

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:02

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă

Schimbare și la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă! Din această săptămână, interimarul este asigurat de Ramona Camelia Tudor, fost...

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 14:50

MEDGIDIA: Un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Poliția anchetează cazul

Este anchetă la Medgidia, după ce un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Într-o postare pe o rețea de...

MEDGIDIA: Un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Poliția anchetează cazul