Ascultă Radio România Constanța Live

Patru românce sunt în Top 100 WTA

Patru românce sunt în Top 100 WTA

Publicat de Catalin Donose, 24 aprilie 2023, 10:31

Nicio schimbare nu s-a produs faţă de săptămâna trecută în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, are un avans de mai bine de două mii de puncte faţă de următoarea clasată, belarusa Arina Sabalenka, după titlul apărat la Stuttgart. Podiumul este completat de americanca Jessica Pegula, aflată la mai bine de 1.100 de puncte de locul secund.

Cele patru românce aflate în prima sută sunt Simona Halep, suspendată provizoriu după un control antidoping pozitiv la US Open, care se menţine pe locul 26, Irina Begu, care a urcat două poziţii faţă de săptămâna precedentă şi este pe 35, Sorana Cîrstea, care se află pe 44, după ce a coborât trei locuri şi Ana Bogdan, care a pierdut patru poziţii şi a ajuns pe 61.

Jaqueline Cristian, semifinalistă la Koper, a urcat 12 locuri şi se află pe 168, în timp ce Irina Bara, care a jucat finala turneului ITF din Slovenia, a făcut un salt de 45 de locuri şi este acum pe 235.

La dublu, Elena-Gabriela Ruse staţionează pe 39, Monica Niculescu se menţine pe 42, iar Irina Bara a urcat 19 poziţii şi e pe 122, după titlul cucerit alături de Andreea Mitu (salt de 71 de locuri, până pe 290).

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 8.975 puncte

2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 6.891

3 (3). Jessica Pegula (SUA) 5.735

4 (4). Ons Jabeur (Tunisia) 5.116

5 (5). Caroline Garcia (Franţa) 5.030

6 (6). Coco Gauff (SUA) 4.400

7 (7). Elena Rîbakina (Kazahstan) 4.305

8 (8). Daria Kasatkina (Rusia) 3.505

9 (9). Maria Sakkari (Grecia) 3.191

10 (10). Petra Kvitova (Cehia) 3.162

………………………………………………..

26 (26). Simona Halep 1.565

35 (37). Irina-Camelia Begu 1.258

44 (41). Sorana Cîrstea 1.109

61 (57). Ana Bogdan 904

158 (160). Elena-Gabriela Ruse 421

168 (180). Jaqueline Cristian 403

221 (218). Alexandra Cadanţu-Ignatik 305

223 (240). Miriam Bulgaru 301

235 (280). Irina Bara 284

240 (2470. Gabriela Lee 280

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.716 puncte

2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.846

3 (4). Jessica Pegula (SUA) 6.170

4 (3). Coco Gauff (SUA) 6.010

5 (5). Veronika Kudermetova (Rusia) 4.945

6 (6). Giuliana Olmos (Mexic) 4.730

7 (7). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.615

8 (8). Liudmila Kicenok (Ucraina) 4.545

9 (9). Desirae Krawczyk (SUA) 4.500

10 (10). Jelena Ostapenko (Letonia) 4.335

………………………………………………………..

39 (39). Elena-Gabriela Ruse 1.736

42 (42). Monica Niculescu 1.660

122 (141). Irina Bara 648

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi