Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Sărbătorile Pascale de altădată – Irina Someșan recreează atmosfera tradițională a satului transilvănean

INTERVIU | Sărbătorile Pascale de altădată – Irina Someșan recreează atmosfera tradițională a satului transilvănean

Publicat de Adina Sîrbu, 16 aprilie 2023, 12:32

Vorbim adesea de sărbătorile de altădată, cu parfumul lor particular, desprins dintr-un timp pe care noi l-am idealizat şi i-am oferit un loc special în memoria noastră afectivă. Astăzi, cunoscuta interpretă de folclor transilvănean Irina Someşan, ea însăşi crescută într-un mediu tradiţional care păstra vii datinile de demult, recreează atmosfera pascală în satul românesc din urmă cu cel puţin jumătate de secol. Ambianţa sărbătorii, creionată în graiul oamenilor locului, într-un interviu realizat de Cezar Colimitra.

Doamnă Irina Someșean, ați crescut într-un mediu tradițional autentic, într-un sat românesc unde, cu câteva decenii în urmă, datinile erau foarte vii. Aș vrea să ne evocați cum petreceați Paștele în anii copilăriei, cum era ambianța sărbătorilor de altădată?

Irina Someșan: Le așteptam cu atâta drag! Se pregătea acasă, totul: se zugrăvea căsuța, se schimbau paturile, lepedeurile, cum se zice la noi. Lepedeu tradus  – cuvertură țesută la război. Surorile mele țeseau la război toată iarna, nu stăteau o clipă.  Iar afară, frații mei curățeau pomii, îi dădeau cu var. Paștile veneau cu căldură și afară, și în suflet. În primul rând că se ținea Postul Paștelui. Nimeni nu mânca în casă de dulce, era regulă, toată lumea mânca de post. Ne duceam la biserică, ne împărtășeam, ne spovedeam. Și în noaptea de Înviere, la ora 12,00, mergeam cu toții frumos, cântam pricesne cu sora mea. Era o bisericuță mică și afară stătea lumea, era pe un delușor și se vedea frumos când ieșeam cu lumânările la biserică. Cine voia aducea o bucățică de slănină, cozonac și o sticluță de pălincă, le sfințea preotul și fiecare venea acasă și se punea masa, se tăia și un pic de slăninuță, și un ou roșu. Masa era plină de bucate, aveam musafiri, că noi eram mulți și veneau la noi, pe urmă plecau mama cu tata la ei. Adică gustam din toate, și de la frații mei, și de la surori, ei veneau la noi. Dar nimeni nu mânca nespovedit  și neîmpărtășit. Era o bucurie mare pentru mine, fiind copil. Îmi plăcea să mă duc și veneam acasă cu batista plină cu ouă roșii, că numai roșii se vopseau. Dacă treceai pe lângă o poartă auzeai ”Hai, copilă, să-ți dau și ție un ou roșu!” Adică oamenii erau foarte prietenoși. Dimineața, în prima zi de Paști, la noi fiecare făcea o ciulama, cum să spune aici, de miel. Ciulamaua de miel e sfântă, la fiecare casă se mănâncă dimineața ciulama de miel cu smântână și cu o mămăliguță. După aceea, friptura de miel, ciorbița, ouă roșii. La noi nu există vin, se pune un pic de pălincă și nouă ne făcea mama cu puțin chimen și cu zahăr ars, ca să fim și noi în ton cu cei mari. De fiecare dată mama se chinuia să cumpere la fiecare să avem ceva nou, un pulovăraș, o pereche de pantofi. Și după, a doua zi, era joc în sat, la care cântau frații mei cu tata. Jocul era de la ora 16,00 până la 22,00. Lumea era dornică de un pic de petrecere!

 

Redactor: Cezar Colimitra/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: unsplash.com

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești