Ascultă Radio România Constanța Live

Lucrările graficianului Răzvan Dragoș din seria ARTES MECHANICAE, expuse la București

Lucrările graficianului Răzvan Dragoș din seria ARTES MECHANICAE, expuse la București

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 aprilie 2023, 11:25

Pentru artistul constănțean Răzvan Dragoș, vernisarea expoziției sale de grafică și gravură intitulată Artes Mechanicae, la Galeria de Artă Simeza, din Capitală, a fost un vis împlinit, un vis frumos, așa l-a numit. Zeci de vizitatori, dar și critici de artă i-au apreciat lucrările tânărului Răzvan Dragoș, pentru care a început lucrul din 2015.

Artistul constănțean Răzvan Dragoș avea 3 ani când a realizat prima gravură, cea a unui lift, văzut în adâncimea sa, cu nu mai puțin de 10 cuburi desenate la scară din ce în ce mai mica. Vedea în perspectivă obiectele din jurul său,iar asta îi confirma talentul. Visul din copilărie de a respira pentru artă i s-a transformat în realitate, iar săptămâna aceasta, Răzvan Dragoș a participat la vernisajul expoziției sale personale găzduite de galeria Simeza din Capitală.

RĂZVAN DRAGOȘ: Pot spune, într-un cuvânt, că a fost perfect, a fost așa cum am visat, încă din 2015, când am fost prezent la vernisajul expoziției de grafică și gravură a d-lui Zuzu Caratănase, pe vremea aceea eram student la Universitatea de Arte și țin minte că m-a acaparat. Mi-am zis atunci că aici trebuie și eu să ajung și iată că, după atâția ani, mi-a venit și mie rândul. Pe mine ce m-a șocat cel mai tare este că mulți dintre studenții mei, actuali, de la Constanța au fost prezenți, au venit să mă susțină. Spre că le-am transmis și lor aceeași dorință de a expune și de a fi în cea mai înaltă secțiune a artiștilor din România.

Expoziția de la București, Artes Mechanicae, cuprinde 45 de lucrări pe care Răzvan Dragoș le-a realizat folosind metode diferite.

-Ceea ce ați expus la București sunt lucrările din ultimii 8 ani?

RĂZVAN DRAGOȘ: Da, acest Artes Mechanicae, care reprezintă conceptul universal pe care eu îl cercetez, a fost împărțit pe mai multe serii, de-a lungul anilor. Acum sunt în perioada în care experimentez zona xilogravurii, a gravurii în lemn, dar o fac prin mijloace proprii pentru că folosesc atât metode tradiționale de imprimare, cât și tehnici moderne de transpunere a imaginii, de prelucrare pe calculator, adică, iată, am pornit timid, ca să spun așa, de la simple desene în gravură tradițională și ușor, ușor am extins și am dus mai departe aceste orizonturi până în punctul în care acum lucrez și pe niște dimensiuni mai mari, e mult mai complex din punct de vedere tehnic. Pe lângă asta și compozițiile capătă o altă anvergură, sunt tot din același concept, dar se diferențiază prin felul lor în care sunt concepute.

-Ce simbolizează lucrările din seria Artes Mechanicae?

RĂZVAN DRAGOȘ: Pentru mine simbolizează, practic, interacțiunea pe care o are omul cu tehnologia, interacțiune pe care nu o conștientizează, dar o trăiește, e practic o lume transpusă prin mecanisme, o lume reală, o lume palpabilă, o lume vie, dar recontextualizată până în punctul în care mașinăriile devin propriile sale opere, ca și evoluție umană. Urmează să continui această serii, ea nu a ajuns nicidecum la final, aș vrea să port această expoziție, să o duc în marile centre din țară, în muzee, dar totodată să fac cicluri noi, pe care să le integrez în acest concept. Expun destul de mult și în străinătate, până acum în peste 10 țări, dar nu am avut încă ocazia să am o expoziție personală în străinătate.

„Cred că inspirația vine odată cu punctul în care vezi că poți realiza, cred că este o mobilizare mentală. Cum spunea și Constantin Brâncuși, cel mai greu lucru pentru un artist este să se apuce de treabă, că de acolo universul îi aparține pentru a-și croi toate drumurile pe care vrea să le arate” – a concluzionat artistul grafician Răzvan Dragoș.

În vara anului 2018, artistul Răzvan Dragoș vorbea, în exclusivitate pentru Radio Constanța, despre lucrările sale din seria Artes Mechanicae- pe care le descria ca fiind o interpretare filozofică asupra modernității, asupra tehnologizării și mecanizării. O metamorfoză dintre om și mecanism, un personaj antropomorf care cuprinde gândirea noastră și funcțiile mecanice. Răzvan Dragoș este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor asociat al Universității „Ovidius” din Constanța. Cei care vor să-I vadă creațiile grafice sunt invitați și săptămâna viitoare la Galeria Simeza din București.


Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu

AUDIO | Fenomenul bullyingului școlar, dezbătut la “Povești din Dobrogea”
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 18:02

AUDIO | Fenomenul bullyingului școlar, dezbătut la “Povești din Dobrogea”

Bullyingul școlar reprezintă o formă de violență care se manifestă între elevi în mediul educațional, fiind o problemă globală cu...

AUDIO | Fenomenul bullyingului școlar, dezbătut la “Povești din Dobrogea”
PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:05

PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă că liberalii vor intra în opoziție și vor acorda ”un vot de necesitate, condiționat...

PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:59

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie

În perioada 19-25 octombrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 20.10.2026, ORELE 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 19-25 octombrie
CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:18

CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii

Casa Județeană de Pensii Constanța anunță că sunt disponibile aproape 70 de bilete de tratament balnear pentru seria a 12-a, cu date de...

CONSTANȚA: Aproape 70 de bilete de tratament balnear, disponibile la Casa Județeană de Pensii
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:14

TULCEA: Supercupa României are loc la Danubius Arena

În foaierul Sălii Polivalente „Danubius Arena“ a avut loc  un eveniment dedicat memoriei celui care a fost Mircea Abraham, căpitanul echipei...

TULCEA: Supercupa României are loc la Danubius Arena
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:59

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)

Rusia încearcă să provoace o ‘pană electrică generală’ în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski,...

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:14

CONSTANȚA: 50 de kg de deșeuri adunate de pe plajă, în cadrul Crosului Mării Negre, eveniment organizat de ONG Mare Nostrum

Aproape două mii de persoane, de toate vârstele, au participat astăzi la Crosul Mării Negre, organizat de ONG-ul Mare Nostrum pe plaja Modern din...

CONSTANȚA: 50 de kg de deșeuri adunate de pe plajă, în cadrul Crosului Mării Negre, eveniment organizat de ONG Mare Nostrum
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:56

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în regiunea...

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul