Ascultă Radio România Constanța Live

Anchetă într-un caz de fraudare a bugetului de pensii, prin ieșirea la pensie mai devreme, pe baza unor certificate de handicap false

Anchetă într-un caz de fraudare a bugetului de pensii, prin ieșirea la pensie mai devreme, pe baza unor certificate de handicap false

Publicat de Adina Sîrbu, 6 aprilie 2023, 10:22 / actualizat: 6 aprilie 2023, 12:44

Procurorii anchetează un caz de fraudare a bugetului de pensii, de către mai multe persoane, care au ieșit din activitate mai repede decât ar fi avut dreptul, după ce ar fi prezentat acte medicale false.

Biroul de Combatere a Criminalităț și Organizate are în lucru 60 de  de dosare, în București și Ilfov, privind fraudarea bugetului de pensii, de către persoane care, în ultimii 3 ani, s-au pensionat mai devreme, pe baza unor adeverințe falsificate de handicap. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 5 milioane de lei.

Se presupune că suspecții au speculat o prevedere legală, conform căreia persoanele încadrate în grad de handicap se pot pensiona înainte de vârsta minimă standard. 

Potrivit Kristinei Mutiș, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța, persoanele încadrate în grad de handicap pot ieși la pensie și cu 15 ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, dar în anumite condiții.

Kristina Mutiș, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța:  Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în funcție de gradul de handicap, după cum urmează: cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat în condiții de handicap cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare; cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat în condițiile handicapului cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare și cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului stagiul complet de cotizare.

Certificatele de încadrare în grad de handicap se eliberează de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și se depun, alături de alte acte, la casele de pensii.

Kristina Mutiș: Dovada acestui statut se face cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condițiile legii, și va conține obligatoriu: data dobândirii handicapului, gradul de handicap, mențiunea că persoana este nerevizuibilă, mențiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea articolului 58 din legea 263 pe 2010. Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie deja acordate, cu excepția cazului în care certificatul de încadrare în grad de handicap a fost anulat în condițiile legii.

Reprezentanți Caselor de Pensii din Constanța și Tulcea și ai Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului ne-au declarat că instituțiile respective nu sunt vizate de ancheta privind fraudarea bugetului de pensii.

 

Redactor: Bogdan Comșa/ Editor online: Adina Sîrbu

 

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:23

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale

Persoanele care au rămas fără adăpost, în urma incendiului produs ieri în campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța, vor fi...

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:52

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române

Hackerii cu legături în Rusia au spart, între septembrie 2024 şi martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail, aparţinând în special...

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, mai erau internate la...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică