INTERVIU | Istoricul și arheologul numismat Gabriel Custurea – 45 de ani dedicați Muzeului de Istorie din Constanța și arheologiei dobrogene

Publicat de Adina Sîrbu, 5 aprilie 2023, 14:24
Istoricul și arheologul numismat Gabriel Custurea este cu siguranță unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai Cetății Tomis, aici unde s-a născut, a copilărit, a învățat și a muncit nu mai puțin de 45 de ani. Cu câteva zile înainte de a împlini 71 de ani, în luna martie, reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța i-au onorat întreaga activitate și i-au dedicat numărul 55 al prestigioasei reviste științifice Pontica. A fost un gest de recunoștință pentru deceniile în care istoricul Gabriel Custurea a numit muzeul ”a doua sa casă”.
Despre provocările unui destin brodat, în cea mai mare parte, pe pământul din zona peninsulară a Constanței, ne povestește istoricul Gabriel Custurea într-un interviu acordat pentru Radio Constanța.
Gabriel Custurea: A fost un moment de bilanț și al meu, și al instituției, măcar pentru perioada cât am fost eu aici, ca să spunem precis – 45 de ani. Deci se poate spune că o viață activă am petrecut-o aici, în muzeu. Viața mea s-a desfășurat aici, în această Peninsulă, pentru că în zonă, aici, m-am născut, școala am făcut-o tot aici, Școala Greacă, fostă 24, și apoi liceul la vremea aceea, acum Colegiul Național Mihai Eminescu. Întoarcerea de la facultate s-a făcut tot în zona aceasta, la Poșta Veche, unde muzeul la vreme ceea era în reorganizare și era noua secție de istorie medie, modernă și contemporană și aveam acolo o expoziție numismatică. Apoi transferul muzeului de la actuala Arhiepiscopie în sediul de aici, în Piața Ovidiu, care s-a făcut în anul 1977 și în iarnă s-a inaugurat muzeul. Chiar de Crăciun. Surprinzător, Crăciunul lui 77 l-am făcut împreună cu ”tovarășii activiști de partid și de stat” care au venit și au deschis în mod festiv muzeul.
Gabriel Custurea: Da, în anul acela, în 77, s-a vrut să se dea o amploare mai mare unor evenimente din acestea culturale și mai ales cu caracter din acesta istoric, pentru că se împlineau 100 de ani de la câștigarea independenței României.
Gabriel Custurea: Nu! După tinerețe, da, dar după acele vremuri în niciun caz! Pentru că, în sfârșit, la vremea aia, în tinerețe… Acum tinerii au tot felul de mici facilități ca să se miște în spațiu, să vadă lumea, să învețe, ceea ce noi nu n-am avut. Am intrat în câmpul muncii, cum se spunea la vremea respectivă, după ce terminai școala, orice școală. Aș zice că singura parte bună din asta este că lumea se arunca în cultură, că n-avea unde să se ducă.
Gabriel Custurea: Da, asta da, pentru că existau excursiile acestea organizate de sindicate, se umplea litoralul cu străini și cu sindicaliști. Erau zone, Eforie de exemplu, era o stațiune a sindicaliștilor și oamenii ăia veneau în sejururi de câte 2 săptămâni și era obligatoriu un tur de litoral de o zi în care prindeau și muzeul. Deci în epoca cea mai dinamică a muzeului, la vremea aceea, aveam între 250 și 350.000 de vizitatori, ceea ce este imens! Acum de ani de zile noi nu trecem de 80.000, cu toate celelalte sedii pe care le avem – Adamclisi, Histria.
Gabriel Custurea: Ce să vă spun? Eu m-am specializat inițial pe partea aceasta medieval, medieval- târzie, perioada otomană. În sensul ăsta, prin 80, muzeul a deschis două șantiere, unul la Târgușor și unul la Vadu, Caraharmanu medieval și Ester, unde au fost o cetate și un oraș, de secol 16, 17, 18, otoman. Am făcut niște săpături, nu foarte multe sau nu foarte mult cantitativ, pentru că nu erau nici bani, nici acum nu sunt. Se lucra cum se putea, însă se lucra cu entuziasm! Erau copii care veneau să se angajeze la șantier și care aveau 13 ani și-i trimiteam acasă că n-aveau buletin, iar anul viitor veneau cu buletinul în mână ”domn’ profesor sau domn’ inginer – că având ruletă eram trecuți în rândul inginerilor – am venit cu buletinul”. Plus era această descoperire, că lucrau la șpaclu, curățau câte un zid, câte un cuptor, vedeau cum e… Cu entuziasmul acestor copii se alimentau aceste șantiere, chiar dacă nu erau așa mulți bani cât ar fi trebuit. Aveai o ruletă, doi țăruși și un ghem de sfoară.
Gabriel Custurea: Între timp ne-am modernizat, acum se face chiar non-intruzivă, deci se pot face scanări ale terenului…
Gabriel Custurea: Fiind dobrogean născut, crescut în Constanța, nu mi-am dat seama decât cu timpul cât de variată și cât de bogată este zona. Și într-adevăr, dacă stai să te gândești puțin, aici avem niște descoperiri nemaipomenite, extraordinare din perioada neoliticului, de exemplu, acum 4.000 de ani și de 6.000 către 7.000 de ani vechime, până în perioada otomană, în secolele 17-18, când pe aici existau încă niște monumente care merită atenția noastră. Deci marile civilizații greacă, romană, bizantină sunt prezente toate aici, la care, dacă adăugăm și neoliticul și perioada getică, ai un tablou foarte complet și complex în același timp.
Gabriel Custurea: Poate chiar mai harnic, pentru că atunci eram și cu învățatul acestei meserii. Este o meserie cu calificare la locul de muncă. Dintre arheologi, dintre istorici, este greu să scoți un savant la 25 de ani, n-ai cum. Întâi trebuie citite rafturi întregi de cărți și, evident, ieșit și în teren și văzut material ș.a.m.d. Ca proiect, am în lucru, împreună cu colegul Talmaschi, descoperirile de la Adamclisi. Este un șantier mare, vechi, primul șantier de după Independența României. Deschis de Tocilescu în primul rând cu monumentul și apoi s-a mutat în anii 1890-1892 la Cetate, în oraș, și a făcut și acolo cercetări. Colegul are 20 de ani și el de săpături acolo a adunat niște materiale și de o parte din monede mă ocup eu, de restul se ocupă el, pentru că și el are specialitatea aceasta de numismatică, și e unul din proiectele noastre dragi, să spunem așa, să iasă în față Constanța cu rezultatele de la Adamclisi, care sunt foarte interesante, fără să fie spectaculoase, precum comori cum a fost cea de la Ciobănița.
Gabriel Custurea: Poate că trebuia să fiu un pic mai bătăios, mai hotărât, nu-mi dau seama și oricum mult mai harnic puteam să fiu!
Gabriel Custurea: Da, da da! De acum încolo, dar știți cum cum se zice ”când omul își face planul, Dumnezeu râde”, pentru că poți să-ți faci planuri foarte frumoase și foarte colorate până la urmă, dar trebuie să-ți și iasă.
Gabriel Custurea: Vă mulțumesc și eu!
Întregul interviu îl puteți asculta aici:
Redactor: Silvia Pascale/ Editor online: Adina Sîrbu