Ascultă Radio România Constanța Live

Litoralul își așteaptă turiștii de Paști, cu prețuri de la 62 de lei de persoană

Litoralul își așteaptă turiștii de Paști, cu prețuri de la 62 de lei de persoană

Publicat de Adina Sîrbu, 16 martie 2023, 14:15

Litoralul românesc se pregătește pentru minivacanța din perioada sărbătorilor pascale. Câteva zeci de hoteluri vor fi deschise pentru turiști, cu prețuri ce pornesc de la 62 lei pe noapte de persoană.

Minivacanța de Paște dă startul, în acest an, sezonului estival pe litoralul autohton, în condițiile în care în stațiunile de la Marea Neagră sunt așteptate câteva sute de turiști în intervalul 14 – 17 aprilie. Zeci de unități de cazare vor fi deschise,  hotelierii pregătesc pachete tematice pentru Paște, iar tarifele pornesc de la 123 de lei/noapte/camera dublă pentru cei care aleg doar cazare – anunță Ionuț Nedea, specialist în turism.

De Paşte, vor fi deschise în special hotelurile care au centre SPA și zone de relaxare, majoritatea situate în stațiunile Mamaia și Eforie Nord. Pachetele turistice includ mese tradiționale de Paște, cu ouă roșii, cozonac, preparate din carne de miel, proțap etc., precum și activități pentru copii (vânătoare de ouă) și momente de divertisment pentru adulți (muzică live).

În mod tradițional, data de 1 Mai este cea la care se dă startul sezonului estival pe litoralul românesc. Dar, de la an la an, observăm că tot mai mulți români aleg Marea Neagră pentru a merge în minivacanța de Paște, deși litoralul nu este principala destinație a turiștilor pentru sărbătorile pascale. Însă, putem spune că această minivacanță va fi <antrenamentul> pentru weekendul prelungit de 1 Mai, care, în 2023, este la două săptămâni după Paște„, afirmă Ionuț Nedea.

Tarifele la cazare pornesc de la 123 de lei pe noapte pentru doi adulți, preț valabil la o vilă de trei stele din Eforie Nord. Turiștii care caută pachete complexe, care să includă mai multe servicii, trebuie să achite de la 455 de lei camera dublă pe noapte la un hotel de trei stele în Mamaia, preț ce acoperă cazarea cu demipensiune (mic dejun și cină), masa festivă de Paște, acces la piscină exterioară cu apă încălzită, program artistic pentru adulți și copii. Tot la trei stele în stațiunea Mamaia, un pachet all inclusive costă 576 lei/noapte/camera dublă.

În Eforie Nord, la un hotel de trei stele, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 262 de lei pentru două persoane, iar în Mamaia, la patru stele, camera dublă costă de la 273 de lei pe noapte, cazare cu mic dejun inclus.

În comparație cu anul trecut, în cazul unor hoteluri, tarifele pentru minivacanța de Paște sunt chiar cu 10% mai mici, dar există și unități de cazare, în special cele care oferă servicii complexe, care au majorat prețurile.

Rezervările pentru Paște au început deja, dar ne așteptăm ca cele mai multe să vină cu aproximativ două săptămâni înainte de sărbători, mai ales dacă prognoza meteorologică va indica vreme frumoasă pentru zona de litoral a țării. Ceea ce este evident e interesul mult mai ridicat al românilor pentru sejururi la mare de Paște în comparație cu anul trecut. De menționat că, în general, turiștii care aleg litoralul în această perioadă sunt mai ales familii cu copii – multe hoteluri având pregătite programe pentru cei mici – și care provin din localități aflate la maximum 3-4 ore de mers cu mașina până în destinație„, a adăugat Ionuț Nedea.

Oficial, vacanţa de Paşte are patru zile și este cuprinsă între 14 aprilie (Vinerea Mare) şi 17 aprilie (a doua zi după Duminica Paștelui).

 

Comunicat/ Editor online: Adina Sîrbu

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă BlackTalon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și submarine,...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării