Ascultă Radio România Constanța Live

Se lansează abonamentele și biletele la Sala Radio pentru ultimele 3 luni de stagiune (aprilie-iunie 2023)

Se lansează abonamentele și biletele la Sala Radio pentru ultimele 3 luni de stagiune (aprilie-iunie 2023)

Publicat de Doina Sirbu, 6 martie 2023, 15:30

Primăvara aceasta vă propuneți să vă bucurați mai des de concerte frumoase? Vă doriți de mult timp să ascultați live celebrul Bolero al lui Ravel sau Așa grăit-a Zarathustra, poemul lui Richard Strauss pe care l-ați auzit în emblematica peliculă cinematografică Odiseea Spațială 2001 (Stanley Kubrick)?

Vreți să îl reascultați pe Alexandru Tomescu sau pe tânăra violonistă Maria Marica – laureată a premiului I la Concursul Internațional George Enescu în 2022? Pentru toate acestea și multe alte surprize, cea mai bună idee este un abonament sau bilete pentru ultima parte a stagiunii de la Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice din România!

Abonamentele pentru evenimentele muzicale din perioada aprilie-iunie 2023 vor fi disponibile în perioada 7-14 martie 2023. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 15 martie 2023.

Printre invitații speciali din țară și din străinătate pe care îi veți aplauda pe scena Sălii Radio se numără artiști premiați, care și-au construit o carieră extraordinară pe marile scene ale lumii: dirijorii Rumon Gamba, David Molard Soriano, Antonio Méndez, Naoto Otomo, Christoph  König, Sascha Goetzel, Pianiștii Luiza Borac, Dana Ciocârlie, Cadmiel Boţac, Daniel Ciobanu, Violonista Maria Marica, violoncelistul Cornelius Zirbo ș.a. Ultimele luni ale stagiunii vor prilejui și întâlnirea cu voci importante ale scenei lirice, precum Cellia Costea – soprană, Ramona Zaharia – mezzosoprană, Marius Vlad Budoiu – tenor, Gelu Dobrea – bas sau Roxana Constantinescu – alto.

Printre hit-urile simfonice pe care le veți asculta în perioada aprilie-iunie 2023 se numără Beethoven – Triplu concert în Do major pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră, Grieg – Concertul în la minor pentru pian și orchestră, Ravel – BoleroRecviem-ul lui Verdi, Rimski-Korsakov – Suita simfonică Șeherazada, Lalo – Simfonia spaniolă, R. Strauss – Așa grăit-a Zarathustra etc. Veți asculta, de asemenea, creații semnate de Rachmaninov, cu prilejul aniversării Anului Internațional Rachmaninov, marcat la 150 de ani de la nașterea compozitorului.

Pe lângă evenimentele speciale prezentate de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, stagiunea de concerte oferită de Radio România readuce în fața publicului seri de folclor propuse de Orchestra de Muzică Populară Radio și evenimente speciale dedicate jazz-ului, swing-ului, blues-ului etc., susținute de Big Band-ul Radio. Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio vor fi, de asemenea, aplaudate pe scena Sălii Radio.

În perioada 7-14 martie 2023 vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru ultimele 3 luni ale stagiunii curente (aprilie-iunie 2023). Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultați secțiunea  „Program concerte” de pe site-ul www.orchestreradio.ro .

Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu data de miercuri, 15 martie 2023.

Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei Naţionale Radio:

– Abonamente de acces:

– categoria I –   516 lei

– categoria a II-a –   413 lei

– categoria a III-a –   310 lei

– Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

– categoria I redus –  310 lei

– categoria a II-a redus – 248  lei

 Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio:

– Abonamente de acces:

– categoria I – 288  lei

– categoria a II-a –  230  lei

– categoria a III-a – 173  lei

– Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

– categoria I redus – 173  lei

– categoria a II-a redus –  138 lei

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00.

Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro  – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

Redactor online: Doina Sîrbu/Foto: Radio România

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria

reședintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că ‘poporul...

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 08:52

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță

În prima zi de Paști, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au înregistrat 246 de solicitări. Din cele 246 de...

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni