Ascultă Radio România Constanța Live

Misiune de sprijin în Turcia/ Echipa RO-USAR încearcă să recupereze de sub dărâmături o familie în Antakya

cutremur pexels

Publicat de Doina Sirbu, 7 februarie 2023, 13:40

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă informează că echipa de căutare – salvare a României se află, marţi, într-o misiune de identificare şi recuperare a unei familii (soţ, soţie şi copil) surprinse sub dărâmături, în oraşul Antakya, în Turcia.

„Din informaţiile pe care le avem la acest moment, părinţii răspund la comunicările cu echipa noastră. Clădirea este prăbuşită complet, iar din spusele localnicilor aceasta ar fi avut nouă etaje”, precizează IGSU, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, salvatorii români se află în permanentă legătură cu autorităţile turce, reprezentanţii AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acţiune a intervenţiei echipelor venite în sprijin.

Sursă: AGERPRES/Redactor online: Doina Sîrbu/Foto: pexels.com

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 07:54

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise

Miercuri, 15 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:51

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative

Un incendiu a cuprins în această seară un bloc din campusul social Henri Coandă, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. „Forțele de...

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative