Sindicaliștii din Sănătate încep acțiunile de protest
Publicat de Doina Sirbu, 2 februarie 2023, 15:12
Sindicaliștii din Sănătate încep acțiunile de protest! Federația SANITAS anunță că, timp de trei zile, angajații din sistemul sanitar vor picheta sediul Guvernului. În zilele de 6, 7 şi 8 februarie, în intervalul orar 10.00 – 14.00, membrii SANITAS vor fi în Piaţa Victoriei pentru a cere public guvernanţilor să-şi respecte obligaţiile legale faţă de angajaţii din Sănătate și Asistență Socială. Liderul SANITAS Constanța, Nicolae Manea, despre revendicările sindicaliștilor.
“În primul rând, asigurarea finanțării unităților sanitare de asistență socială în vederea asigurării funcționării în bune condiții a activității în acest an. Sunt semnale că lucrurile, în ceea ce privește finanțarea, nu sunt așa cum ar trebui. În al doilea rând, o reprezintă o revendicare extrem de importantă – implicarea activă, negocierea Legii salarizării. Știți foarte bine că există o obligație în Planul Național de Redresare și Reziliență, ca până la sfârșitul trimestrului II, Legea salarizării să fie adoptată. Se va înlocui, practic, Legea 153 și până în acest moment nu avem un draft în care să ne prezentăm un punct de vedere. Și un al treilea punct extrem de important îl reprezintă solicitarea de a crește salariile, salariile tuturor personalului din sănătate și asistență socială cu un procent care ar acoperi inflația”, a declarat liderul SANITAS Constanța, Nicolae Manea.
Nicolae Manea mai spune că, până în prezent, aproape 160 de membri de sindicat din județul Constanța și-au exprimat intenția de a participa la protestele din capitală.
Redactor: Cătălina Radu/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: arhivă