Ascultă Radio România Constanța Live

Persoanele care fac parte din categorii sociale vulnerabile vor primi un ajutor financiar pentru plata facturilor la energie. Ce presupune acest lucru

bani lei foto radio constanta
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 23 ianuarie 2023, 11:30

Persoanele care fac parte din categorii sociale vulnerabile vor primi, în acest an, un ajutor financiar din partea statului pentru plata facturilor la energie. Banii, în total 1.400 de lei,  vor sosi în  două tranșe egale, iar primele sume ar trebuie să fie virate luna viitoare.

Persoanele cu venituri reduse sau încadrate într-un grad de handicap vor beneficia în acest an de un ajutor financiar de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, indiferent de sursa folosită. Banii se vor acorda în două tranșe egale, de câte 700 de lei în februarie și septembrie. Vor primi acest ajutor pensionarii cu vârsta de cel puțin 60 de ani ale căror venituri lunare sunt de cel mult 2.000 de lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și care câștigă lunar cel mult 2.000 de lei. Printre beneficiari se mai află persoanele – copii și adulți încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare sunt mai mici sau egale tot cu 2.000 de lei. Cum se procedează exact, am aflat de la Ioan Vasile Hârsescu, vicepreședintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța.

Domnule vicepreședinte Hâsescu, ce le transmiteți constănțenilor? Cum vor intra în posesia acelor documente necesare pentru a beneficia de înlesnirea la plata facturii la energie?

Ioan Vasile Hârsescu: Deci, așa cum s-a văzut și în documentele oficiale, aceste carduri sunt transmise în mod normal prin Poșta Română, cu care asociațiile de proprietari trebuie să încheie o convenție de colaborare, şi atunci, asociaţiile de proprietary vor trimite la Poștă, o listă cu prezumtivii posesori sau beneficiari ale acestor ajutoare, după care Poșta primește cardurile și le trimite la asociație. E destul de complicată procedura. Există limita maximă 2.000 de lei pe membru de familie dintr-un punct de consum, adică, dacă într-o casă sau într-un apartament sunt mai multe persoane care s-ar încadra la această categorie de venituri, doar unul primește, nu toți trei.

Dacă totul merge bine, cu toată această birocrație, cu această procedură complicată, cum spuneți, când ar trebui să sosească primele carduri?

Ioan Vasile Hârsescu: Primele carduri după 1 februarie. Între 1 și 28 februarie așa este anunțat. Sunt valabile tot anul și în sezonul de iarnă și în sezonul de toamnă-iarnă de la sfârșitul anului. Deci e destul de bună această procedură, în sensul că lumea se bucură. Este încă un ajutor pe care îl primesc, dar v-am zis, procedura este un pic complicată.

Vă rog, să precizăm care este cuantumul acestui ajutor?

Ioan Vasile Hârsescu: 1.400 de lei în două tranșe de câte 700.

Domnule vicepreședinte Hârsescu, pentru a intra în posesia acestui card, trebuie făcut un demers la asociația de proprietari? Trebuie omul să meargă la șeful de asociații, la șeful de scară?

Ioan Vasile Hârsescu: Da, în mod sigur, da. Deci deja primăriile, prin serviciul de sprijin al asociațiilor, au trimis prin mail la toate asociațiile, au trimis aceste proceduri și documentele care trebuie completate. Pe urmă vine la asociație fiecare cetățean care știe că s-ar încadra în această limită de vârstă și de venit, se duce la asociație cu o declarație tip pe care i-o dă administratorul.

Cum se folosește? Se prezintă la asociație? În ce mod? Se merge la bancomat?

Ioan Vasile Hârsescu: Nu, nu! Deci, Poșta, după ce trimite cardurile la asociație, administratorul dă un certificat de autentificare a datoriei pe care o are la asociație, nu o datorie din urmă,  pur și simplu o factură curentă, plus cardul și cu el se merge la Poștă și Poșta varsă bani în contul asociației și după aia asociația varsă banii la furnizorul de utilități. De aia vă spuneam că e puțin complicat.

Şi ne așteptăm să apară și cozi consistente la Poștă!

Ioan Vasile Hârsescu: Nu, nu, nu! Vreau să vă spun că nu. Deci, eu din ce contacte am avut cu asociațiile, nu sunt chiar foarte mulţi, să știți, care se încadrează. Chiar nu sunt foarte mulți. Cu care am vorbit, au spus că au cam câte doi, trei.  Eu zic că n-o să fie prea mare învălmăşeală în treaba asta, dar vom vedea.

Redactor: Bogdan Comşa/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: arhivă

 

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:17

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi

Comportamentele de agresivitate și bullying apar la vârste tot mai mici, arată un studiu al organizației Salvați Copiii. Potrivit cercetării,...

DIALOGURI LA ZI | Elena Stambuli, profesor psiholog la Centrul Județean de Asistență și Resurse educaționale din Constanța, invitată în emsiunea de astăzi
CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:09

CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie a.c., o acțiune de...

CONSTANȚA: Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști. Valoarea se ridică la aproximativ 58 de mii de euro
La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 16:02

La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor

Parada mascotelor a adunat zeci de copii în acest weekend, la Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, aici unde...

La Centrul Multicultural Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a avut loc Parada mascotelor
politia masina ilustrativ
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 15:36

CONSTANȚA: O femeie de 71 de ani ar fi căzut de la etaj

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați...

CONSTANȚA: O femeie de 71 de ani ar fi căzut de la etaj
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:55

TULCEA: Prețurile pentru plimbările cu caiacul și bicicleta în Deltă vor fi nemodificate anul viitor

Unii operatori turistici din Delta Dunării au început pregătirile pentru sezonul estival 2026 și au anunțat că prețurile practicate pentru...

TULCEA: Prețurile pentru plimbările cu caiacul și bicicleta în Deltă vor fi nemodificate anul viitor
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:49

Buenos Aires Tango Nights, spectacol extraordinar de tango argentinian, la Cazinoul din Constanța

Pe 8 noiembrie,clădirea emblematică de la malul mării devine scena unui regal de tango argentinian  prin spectacolul Buenos Aires Tango Nights....

Buenos Aires Tango Nights, spectacol extraordinar de tango argentinian, la Cazinoul din Constanța
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:42

INSP: Campanie națională de prevenție a consumului de tutun – ‘România respiră curat!’

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), alături de Colegiul Medicilor Stomatologi și direcțiile de sănătate publică, desfășoară,...

INSP: Campanie națională de prevenție a consumului de tutun – ‘România respiră curat!’
Actualitate luni, 3 noiembrie 2025, 14:17

ANM: Temperaturi peste normalul climatologic al perioadei din calendar, între 3 și 16 noiembrie

Valorile termice prognozate pentru următoarele două săptămâni (3 – 16 noiembrie), deși vor avea oscilații semnificative de la un...

ANM: Temperaturi peste normalul climatologic al perioadei din calendar, între 3 și 16 noiembrie