Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Primăria a realizat o nouă parcare pentru turişti. Administrația locală promite că anul acesta vor circula și primele autobuze electrice

TULCEA: Primăria a realizat o nouă parcare pentru turişti. Administrația locală promite că anul acesta vor circula și primele autobuze electrice

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 ianuarie 2023, 12:11

Primăria municipiului Tulcea a finalizat lucrările de amenajare a unei parcări la marginea oraşului cu 170 de locuri şi promite că anul acesta pe străzile oraşului vor circula primele autobuze electrice.

Destinată în principal turiştilor care tranzitează oraşul şi îngreunează traficul în sezonul estival, noua parcare se află lângă combinatul de alumină, are bariere, sistem de monitorizare audio-video, iar preţurile care se vor practica pentru un loc vor fi mai mici decât cele din centrul oraşului.

‘În apropiere este o staţie de autobuz şi sunt linii directe spre zonele de îmbarcare de pe faleză. În funcţie de necesitate, mijloacele de transport în comun vor fi suplimentate în sezonul estival, iar cel puţin 150 de maşini nu vor mai fi în oraş. Vom face următoarea parcare cu 250 de locuri şi va avea acelaşi regim şi vom mai avea una la ieşirea din oraş spre Constanţa, cu vreo 50 de locuri’, a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

De o parcare se leagă şi o nereuşită a administraţiei locale în anul 2022, proiectul municipalităţii estimat la circa 3 milioane de euro care include şi demolarea unor garaje din apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) fiind contestat în instanţă.

‘Am făcut un proiect prin care strada din faţa Policlinicii şi tot malul abrupt de lângă SJU, unde există un grup foarte mare de garaje, toate să facă obiectul unei parcări, atât pentru personalul spitalului, cât şi pentru aparţinătorii persoanelor internate şi pentru locuitorii din cartierul E3 şi cei de pe strada 1848. Proiectul nu a început şi îl consider un eşec. (…) Am câştigat în recurs, iar acum putem continua desfiinţarea garajelor din zona respectivă şi putem da drumul la proiectare şi execuţie’, a mai spus primarul.

Printre realizările înregistrate anul trecut de administraţia locală, edilul a enumerat amenajarea a 21 de locuri de joacă, unele dintre ele având spaţii speciale pentru copiii cu dizabilităţi, realizarea în proporţie de 85% a sistemului de preluare a apelor pluviale şi semnarea de contracte de finanţare în valoare de 20 de milioane de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Grupul local de pescărie durabilă – Delta Dunării.

‘Am încheiat contracte de circa 20 de milioane de euro, dar avem proiecte care au prins finanţare pentru 40 de milioane de euro. În perioada următoare vom fi chemaţi pentru a semna şi alte contracte. În plus, avem oportunităţi de a depune cereri de finanţare şi pentru alte proiecte. Cele mai mari sume obţinute sunt pentru reabilitarea blocurilor, iar municipiul nostru are nevoie de reabilitarea şi eficientizarea clădirilor, pentru că ele sunt construite în anii 1960-1970 şi nu au avut niciodată reparaţii capitale’, a mai menţionat primarul municipiului Tulcea.

Referindu-se la priorităţile pentru acest an, Ştefan Ilie a menţionat asfaltarea străzilor din oraş, valoarea totală a lucrărilor care se vor realiza şi care presupun inclusiv îmbunătăţirea infrastructurii de apă, canalizare şi energie electrică fiind de aproximativ 30 de milioane de euro.

‘În acest an vom avea şi primele autobuze electrice care vor înlocui vechile mijloace de transport. Primul autobuz electric va fi în probe în februarie-martie, iar până la finele verii trebuie să le avem pe toate 30. Vrem să mai depunem proiecte şi pentru alte autobuze electrice, dar şi pentru un hidrobuz care să facă trecerea peste Dunăre între cartierul Tudor Vladimirescu şi Tulcea, proiect care să includă reabilitarea pontoanelor, staţie de încărcare, să avem astfel primul vehicul nepoluant de transport public pe apă’, a conchis Ştefan Ilie.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Vreme călduroasă în Dobrogea continentală. Pe litoral, temperaturi mai scăzute
Ştiri sâmbătă, 18 iulie 2026, 07:16

Vreme călduroasă în Dobrogea continentală. Pe litoral, temperaturi mai scăzute

Și sâmbătă, în Dobrogea, vremea se va menține călduroasă în partea continentală, cu disconfort termic ridicat. Temperaturile nu vor...

Vreme călduroasă în Dobrogea continentală. Pe litoral, temperaturi mai scăzute
Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 20:35

Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”

Constanța devine weekendul acesta epicentrul airsoftului regional. În perioada 18-19 iulie, Airsoft Club Constanța organizează cea de-a V-a...

Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”
APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 19:37

APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării

Administrația Națională „Apele Române” respinge categoric informațiile false vehiculate în spațiul public potrivit cărora cetățenii ar...

APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării
Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 18:58

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației

Weekend de Constanța își continuă călătoria prin parcurile Constanței. În acest sfârșit de săptămână, pe 17 și 18 iulie, începând cu...

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 18:57

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanţa, referitor la nemulţumirea turiştilor cu privire la plajele care au fost prea...

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 18:41

Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu și Robert Istrate luptă din nou pentru un nou titlu european de juniori!

Tricolorii vor evolua în a treia finală la Campionatul European de Juniori din Gondomar, după cele ale echipelor U19 medaliate cu argint. Astăzi,...

Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu și Robert Istrate luptă din nou pentru un nou titlu european de juniori!
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 18:06

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a revocat-o din funcţia de director general al Centrului Naţional de Calificare şi...

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Ştiri vineri, 17 iulie 2026, 18:00

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a făcut vineri un nou control pe plajele de pe litoral, în prezența reprezentanților Administrației Bazinale...

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral