Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Primăria a realizat o nouă parcare pentru turişti. Administrația locală promite că anul acesta vor circula și primele autobuze electrice

TULCEA: Primăria a realizat o nouă parcare pentru turişti. Administrația locală promite că anul acesta vor circula și primele autobuze electrice

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 ianuarie 2023, 12:11

Primăria municipiului Tulcea a finalizat lucrările de amenajare a unei parcări la marginea oraşului cu 170 de locuri şi promite că anul acesta pe străzile oraşului vor circula primele autobuze electrice.

Destinată în principal turiştilor care tranzitează oraşul şi îngreunează traficul în sezonul estival, noua parcare se află lângă combinatul de alumină, are bariere, sistem de monitorizare audio-video, iar preţurile care se vor practica pentru un loc vor fi mai mici decât cele din centrul oraşului.

‘În apropiere este o staţie de autobuz şi sunt linii directe spre zonele de îmbarcare de pe faleză. În funcţie de necesitate, mijloacele de transport în comun vor fi suplimentate în sezonul estival, iar cel puţin 150 de maşini nu vor mai fi în oraş. Vom face următoarea parcare cu 250 de locuri şi va avea acelaşi regim şi vom mai avea una la ieşirea din oraş spre Constanţa, cu vreo 50 de locuri’, a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

De o parcare se leagă şi o nereuşită a administraţiei locale în anul 2022, proiectul municipalităţii estimat la circa 3 milioane de euro care include şi demolarea unor garaje din apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) fiind contestat în instanţă.

‘Am făcut un proiect prin care strada din faţa Policlinicii şi tot malul abrupt de lângă SJU, unde există un grup foarte mare de garaje, toate să facă obiectul unei parcări, atât pentru personalul spitalului, cât şi pentru aparţinătorii persoanelor internate şi pentru locuitorii din cartierul E3 şi cei de pe strada 1848. Proiectul nu a început şi îl consider un eşec. (…) Am câştigat în recurs, iar acum putem continua desfiinţarea garajelor din zona respectivă şi putem da drumul la proiectare şi execuţie’, a mai spus primarul.

Printre realizările înregistrate anul trecut de administraţia locală, edilul a enumerat amenajarea a 21 de locuri de joacă, unele dintre ele având spaţii speciale pentru copiii cu dizabilităţi, realizarea în proporţie de 85% a sistemului de preluare a apelor pluviale şi semnarea de contracte de finanţare în valoare de 20 de milioane de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Grupul local de pescărie durabilă – Delta Dunării.

‘Am încheiat contracte de circa 20 de milioane de euro, dar avem proiecte care au prins finanţare pentru 40 de milioane de euro. În perioada următoare vom fi chemaţi pentru a semna şi alte contracte. În plus, avem oportunităţi de a depune cereri de finanţare şi pentru alte proiecte. Cele mai mari sume obţinute sunt pentru reabilitarea blocurilor, iar municipiul nostru are nevoie de reabilitarea şi eficientizarea clădirilor, pentru că ele sunt construite în anii 1960-1970 şi nu au avut niciodată reparaţii capitale’, a mai menţionat primarul municipiului Tulcea.

Referindu-se la priorităţile pentru acest an, Ştefan Ilie a menţionat asfaltarea străzilor din oraş, valoarea totală a lucrărilor care se vor realiza şi care presupun inclusiv îmbunătăţirea infrastructurii de apă, canalizare şi energie electrică fiind de aproximativ 30 de milioane de euro.

‘În acest an vom avea şi primele autobuze electrice care vor înlocui vechile mijloace de transport. Primul autobuz electric va fi în probe în februarie-martie, iar până la finele verii trebuie să le avem pe toate 30. Vrem să mai depunem proiecte şi pentru alte autobuze electrice, dar şi pentru un hidrobuz care să facă trecerea peste Dunăre între cartierul Tudor Vladimirescu şi Tulcea, proiect care să includă reabilitarea pontoanelor, staţie de încărcare, să avem astfel primul vehicul nepoluant de transport public pe apă’, a conchis Ştefan Ilie.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Auto – F1: Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat titlul mondial, la Abu Dhabi
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 17:46

Auto – F1: Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat titlul mondial, la Abu Dhabi

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat duminică primul său titlu de campion mondial în Formula 1, la finalul Marelui Premiu...

Auto – F1: Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat titlul mondial, la Abu Dhabi
Aplicația „Muzee de la sat” – tururi virtuale interactive, hartă culturală în timp real și trasee create automat în Google Maps
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 16:35

Aplicația „Muzee de la sat” – tururi virtuale interactive, hartă culturală în timp real și trasee create automat în Google Maps

În România există sute de muzee și colecții din mediul rural, multe dintre ele fiind puțin cunoscute publicului larg, deși acestea păstrează...

Aplicația „Muzee de la sat” – tururi virtuale interactive, hartă culturală în timp real și trasee create automat în Google Maps
Județul CONSTANȚA: Șoferi fără permis și sub influența alcoolului scoși din trafic de polițiști
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 15:30

Județul CONSTANȚA: Șoferi fără permis și sub influența alcoolului scoși din trafic de polițiști

La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 2.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au identificat un minor, de...

Județul CONSTANȚA: Șoferi fără permis și sub influența alcoolului scoși din trafic de polițiști
Poetul Mircea Lungu, în mijlocul tinerilor creatori de vers, la Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 14:13

Poetul Mircea Lungu, în mijlocul tinerilor creatori de vers, la Biblioteca Județeană Constanța

Cenaclul Nicoletei de la Biblioteca Județeană Constanța, coordonat de tânăra de 15 ani, cu același nume, elevă în clasa a IX-a la Colegiul...

Poetul Mircea Lungu, în mijlocul tinerilor creatori de vers, la Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 13:21

Peste 2.800 de pachete țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unei acțiuni operative, peste 57.000 de țigarete de contrabandă...

Peste 2.800 de pachete țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 12:10

Un bărbat care și-a fotografiat buletinul de vot, depistat la o secție din comuna Lumina

Un bărbat depistat că și-a fotografiat duminică buletinul de vot la o secție din localitatea Lumina a fost sancționat contravențional de...

Un bărbat care și-a fotografiat buletinul de vot, depistat la o secție din comuna Lumina
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 11:43

EFORIE: Tânăr beat și fără permis, reținut după ce a furat o mașină cu care a provocat un accident

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, în scop de folosință, conducere sub influența...

EFORIE: Tânăr beat și fără permis, reținut după ce a furat o mașină cu care a provocat un accident
Ştiri duminică, 7 decembrie 2025, 10:38

Județul TULCEA: Pieton întins pe carosabil, accidentat mortal pe DN22

La data de 06 decembrie 2025, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe DN22/E87, la...

Județul TULCEA: Pieton întins pe carosabil, accidentat mortal pe DN22