Ascultă Radio România Constanța Live

Nominalizare Radio România la BBC Audio Drama Awards 2023 pentru producția Anii ’60

Nominalizare Radio România la BBC Audio Drama Awards 2023 pentru producția Anii ’60

Publicat de Doina Sirbu, 28 decembrie 2022, 12:46

BBC a anunțat în 23 decembrie nominalizările pentru BBC Audio Drama Awards 2023. Producția Teatrului Național Radiofonic Anii ’60 de Ema Stere, regia artistică Mihnea Chelaru, se află pe lista scurtă la categoria Best European Drama. Câștigătorii vor fi anunțați duminică, 19 martie 2023, în cadrul galei de premiere la BBC Broadcasting House (Londra).

În 2023, BBC sărbătorește 100 de ani de teatru radiofonic, gen care s-a metamorfozat de-a lungul secolului în radio drama și audio drama, urmând evoluția tehnologiilor de înregistrare și difuzare (de la on air la online și on demand). Din februarie 1923, dramele și comediile radiofonice au însoțit ascultătorii și au alimentat încrederea în valorile culturii în vremuri mai blânde sau mai grele, iar premiile din acest an sunt dedicate creativității echipelor implicate în producția acestei forme autonome de teatru. 

Începând cu 2012, Premiile BBC Audio Drama Awards recompensează anual originalitatea și calitatea remarcabilă a spectacolului radiofonic britanic, difuzat on air și online, și pe artiștii implicați în producția genului. O nouă categorie înființată în anul 2019, Best European Drama, pune în valoare rolul radiourilor publice europene în cultivarea și dezvoltarea audio drama și coagulează comunitatea internațională a artiștilor producători de teatru radiofonic în jurul valorilor profesionale.

Nominalizarea producției noastre Anii ’60 pe lista scurtă pentru Best European Drama ne onorează și reconfirmă poziția Teatrului Național Radiofonic al Radio România printre cei mai valoroși producători europeni de spectacol sonor. Câștigătoarea Best European Drama se va alege din șase producții finaliste din Cehia, Elveția, Germania, Polonia, România și BBC Radio Cymru în limba galeză. 

Lista nominalizaților poate fi accesată aici:

https://www.bbc.co.uk/programmes/articles/3cy51ZhbDCPvMfp0CMSVcgw/the-2023-shortlist )

Autoarea Ema Stere, consacrată cu romanul Copiii lui Marcel (distins cu premiile Uniunii Scriitorilor din România 2021 și „Sofia Nădejde” pentru Literatura Scrisă de Femei 2020), scrie cu aceeași vervă și har proză scurtă. Povestirile Emei Stere au apărut de-a lungul anilor în paginile revistelor Iocan și Capital Cultural și au captat cititorii prin umorul tranșant, tonul caustic, dublat de precizia și bogăția observațiilor de detaliu ale scriiturii. În pofida suprafeței restrânse, proza scurtă a Emei Stere are adâncimea perspectivei, concentrată pe personaje și situații ce recompun fragmentar panorama spiritului autohton. Al. Ioan Cuza (2020), Mama ucide uriașul (2019), Jos comunismul! – joc de strategie şi RPG (2019) se numără printre creațiile adaptate radiofonic sau scrise direct ca scenarii pentru Teatrul Național Radiofonic, iar Anii ’60 (2022) e cea mai recentă montare la Teatrul Național Radiofonic a prozei scurte a Emei Stere.

Anii ’60 comentează naufragiul primei generații de tineri decuplați de la lumea liberă, în anii consolidării regimului comunist în România. Cei născuți la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial aveau 20 de ani în anii ’60, iar în prezentul povestirii (și al ascultătorilor) au devenit niște epave umane, eșuate la căminul de bătrâni. Căminul ca miniatură a lumii românești surprinde relații interumane distorsionate, ierarhii de putere derizorii ce caracterizează o societate pentru care viața omului nu este o valoare în sine. O zi obișnuită în căminul de bătrâni e bulversată de o banală eroare, iar din haosul astfel născut iese la suprafață tragedia vieților confiscate de istorie. Valorile a două sisteme sociale, socialismul și capitalismul, sunt oglindite în eșecul existențial al personajelor. Opțiunea regizorului Mihnea Chelaru pentru o producție în sistem binaural e justificată de suprapunerea planurilor narative, de coexistența trecutului cu prezentul în mintea locatarilor căminului, remarcabil animați de înreaga distribuție. Anii ’60 revelează eșecul generațional al destinelor fără orizont, sufocate de regimul totalitar.

Anii ’60 de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Daniel Badale, Constantin Cojocaru, Gavril Pătru, Ioan Grosu, Coca Bloos, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Petru Lupu, Gheorghe Arcudean, Violeta Berbiuc, Julieana Drăghici. Asistent regie: Janina Dicu. Înregistrări de teren: Bogdan Dumitrescu și Marius Țoghină. Inginer de sunet: Mădălin Cristescu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.

Editor online: Doina Sîrbu

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării