Ascultă Radio România Constanța Live

Austria și Olanda s-au opus aderării României și Bulgariei la Schengen

Austria și Olanda s-au opus aderării României și Bulgariei la Schengen

Publicat de Doina Sirbu, 9 decembrie 2022, 11:58

România nu va adera la spațiul european de liberă circulație, la 1 ianuarie 2023. Austria și Olanda s-au opus aderării României și Bulgariei la Schengen, în schimb Croația a fost acceptată, prin votul dat în Consiliul Afaceri Interne și Justiție de la Bruxelles.

Eurodeputatul Carmen Avram, din partea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, consideră că în spatele votului negativ al Austriei este o mare miză economică.

Rep: Cum comentați votul primit de la Consiliul JAI?

Carmen Avram: “Sunt extrem, extrem de furioasă și de supărată și de jignită, ca român. Posibil ca acest joc să fi fost făcut de Olanda și Austria împreună, împărțindu-și țările, pentru că ambele nu ne-au dorit aici sau, poate, Austria ne-a dorit inițial și apoi s-a lăsat atrasă într-un joc împotriva noastră. Mă miră faptul că această întâlnire s-a terminat atât de repede. Cred că durata acestei ședințe arăta cât de motivate sunt celelalte state membre ale Uniunii Europene, în dorința lor de a obține un vot pozitiv pentru România. Cred că negocierile ar fi trebuit să dureze mult mai mult. Cred că discuțiile ar fi trebuit să dureze mult mai mult și faptul că s-a încheiat atât de repede, îmi dă impresia că am fost lăsați din brațe și de alte țări.”

“Mi s-a părut dezamăgitor gestul pe care l-a făcut ministrul de interne al României, care s-a ridicat din scaun ca să se ducă și să-l îmbrățișeze ministrul de interne al Austriei, într-un moment în care ministrul de interne al Austriei nici nu-l băga în seamă și nici nu arătase vreun moment de afecțiune, nici pentru ministrul nostru de interne, nici pentru România, în general. Și această îmbrățișare caldă, cu zâmbete largi, mi s-a părut nelalocul ei.”

Rep: De ce credeți că a făcut acest gest, ce motiv ar fi avut?

Carmen Avram: “Mie mi s-a arătat un gest de slăbiciune. Nu faci așa ceva cu un om care ți-a spus foarte clar că nu îți vrea binele, care ți-a spus foarte clar că nu vreau să te ajute. Nu cred că e un moment să te îmbrățișezi călduros și să-i zâmbești larg unui om care îți face rău, nu ție, îi face rău țării pe care o reprezinți și-ți face rău, fără să aibă absolut niciun argument viabil. Și această slăbiciune a României, care se manifestă din când în când la anumite personaje, ne va costa enorm. Exact cum ne-a costat și astăzi.

Rep: Mulți au spus că în spatele argumentelor Austriei, cele referitoare la migrație și la așa-zisa intimidare a companiilor austriece din România, s-ar afla, de fapt, o miză politică. După părerea dumneavoastră, Carmen Avram, ar putea fi și o miză economică?

Carmen Avram: “Deci, credeți-mă, nu există miză politică. Există o miză imensă economică, care se răsfrânge asupra politicului. Există acolo o coaliție în Austria, în care niște oameni vor să obțină de la România mai multe lucruri și alții, din partea cealaltă, a partenerilor de coaliție, nu vor ca acest lucru să se întâmple. Dar, la bază, disputa pe orice plan, și intern în Austria, și între Austria și România, este pe considerente economice imense. Austria vrea să joace, a vrut și vrea în continuare să joace o carte foarte mare, să profite de acest moment, în care Europa e în criză energetică, în care Europa trebuie să gestioneze foarte multe lucruri cu care n-am mai avut de-a face până acum și Austria încearcă să joace exact așa cum se joacă fiecare stat și fiecare entitate care dorește să profite de necazul celorlalți. Pentru mine este foarte clar că aici este altceva la mijloc. Este pur și simplu un considerent economic uriaș.”

Rep: Ce ar trebui să facă România în continuare pentru a fi acceptată în Schengen?

Carmen Avram: “Primul lucru pe care ar trebui să-l facă România, acum, în opinia mea de roman, este să se adune toți oamenii care sunt responsabili pe politica externă a acestei țări, care nu s-a mai făcut din 2004 încoace absolut deloc. Politica noastră externă s-a făcut prin companiile, pe care le-am avut și le avem în România. Să consideri că e suficient să avem niște companii în România, ca să avem relații bune cu statul respectiv…, iată că nu este suficient și cred că trebuie făcută imediat, pe loc, o strategie de politica externă a României, pentru că dăm dovadă de slăbiciune în politica externă a acestei țări și nu ne mai putem permite.”

Rep: Ce ar putea simți românii după această respingere categorică din partea Austriei?

Carmen Avram: “Am văzut mesajele care erau pe pagina cancelarului austriac, am auzit și oameni din Austria vorbind, am văzut și reacțiile pe pagina mea de Facebook. Ceva se schimbă sau s-a schimbat în români, pentru că, de data asta, a fost atât de vizibil că suntem discriminați pe niște considerente care n-au nicio legătură cu criteriile de aderare la Schengen și este atât de clar că a fost un joc foarte urât, care s-a făcut pentru profitul unora, încât cred că de data asta foarte mulți români au înțeles că nimeni nu ne face ceva doar pentru că suntem noi drăguți. Nicăieri în lumea asta jocurile nu se fac doar de dragul cuiva. Jocurile se fac atunci când ai de câștigat ceva. Cei care știu să facă aceste jocuri se duc până la capăt și calcă peste orice ca să le facă. Noi va trebui să ne regândim modul în care facem politica externă și politica noastră comercială.”

Rep: Despre gestul Germaniei și Luxemburgului, care au făcut, iată, un scut în fața României ce părere aveți?

Carmen Avram: ”Eu sunt recunoscătoare și cred că noi, toți, ar trebui să fim recunoscători celor care astăzi au stat de partea noastră, dar trebuie să fim foarte atenți. La un moment dat, oricine dintre cei care astăzi au fost de partea noastră ar putea într-o zi să nu mai fie de partea noastră. Asta încerc să spun, că noi trebuie să fim alerți, și atenți, și mobili în permanență. Nu mai trebuie să stăm acasă, în fotoliile pe care ni le-au dat alegătorii sau în care am fost numiți. Nu mai trebuie să lâncezim. Trebuie să ne punem pe drumuri și să începem să batem la toate ușile și să ne facem prieteni peste tot.”

Rep: Credeți că România mai are o șansă anul viitor?

Carmen Avram: “Eu… nu știu. Poate că, după ce se termină alegerile și în Austria și, poate, și în Olanda, poate după aceea, mai putem să redeschidem. Dar avem această problemă cu Suedia, care preia președinția Consiliului Uniunii Europene și având în vedere că acolo este un guvern destul de șubred, în care au fost cooptați într-un fel sau altul extremiști, nu știu dacă ne putem baza în următoarele 6 luni pe această președinție suedeză, astfel încât să putem redeschide discuția atât de repede.”

Interviu realizat de Cristina Ghelasie/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: unsplash.com

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 07:54

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise

Miercuri, 15 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:51

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative

Un incendiu a cuprins în această seară un bloc din campusul social Henri Coandă, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. „Forțele de...

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:38

Incendiu Henri Coandă | În ce stare sunt pacienții care au ajuns la UPU Constanța

În urma incendiului din cartierul Henri Coandă, 12 persoane, printre care și minori, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a...

Incendiu Henri Coandă | În ce stare sunt pacienții care au ajuns la UPU Constanța
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:24

Florin Mitroi, președintele CJ Constanța: “Gândurile noastre se îndreaptă către toți cei afectați de incendiul din cartierul Henri Coandă și către familiile lor”

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în această seară, după ce un bloc din cartierul Henri Coandă, a fost cuprins de un incendiu violent....

Florin Mitroi, președintele CJ Constanța: “Gândurile noastre se îndreaptă către toți cei afectați de incendiul din cartierul Henri Coandă și către familiile lor”