Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Consilierii locali au aprobat costul bustului reconstruit al lui Mihai Eminescu

TULCEA: Consilierii locali au aprobat costul bustului reconstruit al lui Mihai Eminescu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 octombrie 2022, 16:24

Consilierii locali tulceni au aprobat în timpul unei şedinţe în plen, un proiect de hotărâre cu indicatorii tehnico-economici ai bustului reconstruit al lui Mihai Eminescu, prima sculptură a poetului naţional care va fi amplasată în Tulcea.

Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de aleşii locali şi prevede un cost total de 94.988,71 de lei, inclusiv TVA.

‘Îmi doresc ca anul viitor, de Ziua culturii naţionale, să dezvelim bustul lui Mihai Eminescu’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ştefan Ilie.

Potrivit deciziei consilierilor locali, bustul reconstruit al lui Mihai Eminescu va fi amplasat în parcul TAVS din oraş, aflat în apropierea Prefecturii judeţului, loc în care nu există o altă sculptură.

Ideea de a realiza bustul lui Mihai Eminescu a aparţinut consilierilor locali, iar Primăria municipiului a comandat lucrarea la finele anului 2019.

La mijlocul anului următor, Primăria municipiului Tulcea a comandat un nou bust al poetului, după ce specialişti ai unei comisii de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii au stabilit că prima lucrare nu corespunde din punct de vedere artistic şi fizic, iar autorii acesteia nu au răspuns solicitării autorităţii locale de a o reface.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă
Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:38

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța

Începând de mâine, 28 iulie 2026, două sisteme autonome maritime Triton vor deveni operaționale în Portul Constanța. Echipamentele,...

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:22

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare

Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor la proiectul de...

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 11:51

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 20 – 26 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale Române...

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 10:56

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară

Proiectele care urmează să fie adoptate de cele două Camere în sesiunea extraordinară, programată în perioada 27 – 31 iulie, vizează...

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina