Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Fonduri europene suplimentare pentru grupurile de acţiune locală

TULCEA: Fonduri europene suplimentare pentru grupurile de acţiune locală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 octombrie 2022, 13:22

Grupurile de acţiune locală (GAL) au primit fonduri suplimentare pentru punerea în aplicare a proiectelor pe care le au în strategiile de dezvoltare a comunităţilor, aşa încât gradul de contractare şi de absorbţie a fondurilor primite a scăzut.

Preşedintele GAL Dobrogea de Nord Tulcea, Dan Drăgan, a declarat că grupul pe care-l conduce a primit aproximativ 600.000 de euro pentru proiectele din unităţile administrativ-teritoriale pe care le deserveşte, oraşul Isaccea şi comunele Smârdan, I.C. Brătianu, Grindu, Greci, Jijila, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Ceatalchioi şi Pardina.

‘Gradul de contractare a fost, până la venirea fondurilor de tranziţie, de 98%, iar acum evident a scăzut. Gradul de plăţi a fost de 70%, iar el începe să scadă. Vom trage însă linia în 2025’, a menţionat preşedintele GAL Dobrogea de nord Tulcea.

El a mai spus că la începutul exerciţiului financiar 2014-2020 grupul a primit, în baza strategiei de dezvoltare, 2,8 milioane de euro, însă în urma suplimentărilor bugetul a ajuns în prezent la 3,6 milioane de euro.

‘Acum întocmim ghidurile de finanţare pentru beneficiari, pentru ca fondurile de tranziţie să ajungă la populaţie’, a precizat Drăgan.

Şi alte GAL-uri din judeţul Tulcea au primit fonduri de tranziţie.

GAL Delta Dunării, grup care deserveşte comunele Beştepe, Nufăru, Mahmudia, Murighiol, Valea Nucarilor, Sfântu Gheorghe şi oraşul Sulina, a primit circa 500.000 de euro.

‘Pentru perioada următoare, vrem să facem tabere pentru copii, pe nişte criterii foarte bine stabilite care vizează sărăcia şi izolarea (familiilor din care provin copiii – n.r.)’, a precizat preşedintele GAL Delta Dunării, George Roşca.

GAL-urile sunt entităţi formate din actori publici şi privaţi care deservesc un teritoriu identificat prin acelaşi specific al problemelor populaţiei. În baza nevoilor identificate în teritoriul respectiv, întocmesc strategii de dezvoltare care pot primi finanţări nerambursabile prin programul LEADER, iniţiativă comunitară a UE apărută după reforma fondurilor structurale din 1989.

În judeţul Tulcea, funcţionează cinci asemenea grupuri.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 07:54

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise

Miercuri, 15 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:51

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative

Un incendiu a cuprins în această seară un bloc din campusul social Henri Coandă, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. „Forțele de...

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative