Ziua Europeană a Justiției Civile | Cristina Duță, președintele Tribunalului Constanța: „Responsabilitatea actului de justiție este împărțită între cel care aplică legea și cel care face legea“
Publicat de , 25 octombrie 2022, 15:09
Astăzi este Ziua Europeană a Justiției Civile, un bun prilej de a vorbi despre actul de justiție prin care trebuie să fie aplicată legea. Desigur, acea lege care să fie dreaptă și, ca instrument al democrației, să ofere justițiabililor posibilitatea de apărare a drepturilor și libertăților constituționale și legale, precum și soluționarea unor eventuale litigii. Laurențiu Despina a purtat un dialog despre justiție și judecători cu Cristina Duță, președintele Tribunalului Constanța.
Cum considerați că a evoluat actul de justiție în România, în ultimii 30 de ani?
Judecătorul nu face altceva decât să aplice legea. Am auzit, de foarte multe, ori expresia „Judecătorul este chemat să facă dreptate“. Este sigur că este dezideratul oricărui judecător să își dorească să facă dreptate într-un anumit caz care este dedus judecății. Însă trebuie pornit de la premiza că această dreptate trebuie să fie încadrată în niște dispoziții legale aplicabile, astfel încât trebuie să vedem mai dintâi dacă legea pe care este chemat judecătorul să o aplice este dreaptă. Această responsabilitate a actului de justiție este împărțită între cel care aplică legea și cel care face legea. Putem să spunem, desigur, că avem o legislație care este în prezent ancorată principiilor fundamentale după care funcționează și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Avem o Constituție care reglementează, de exemplu, instituții cum este ocrotierea proprietății private. Știm că înainte proprietatea privată era Cenușăreasa prin raportare la proprietatea publică a unităților cooperatiste, de exemplu, și, sigur, avem o altfel de legislație care ocrotește și permite ocrotirea drepturilor individuale într-o mult mai mare măsură decât în urmă cu 30 de ani.
Este un fapt de necontestat în mentalul pacientului român care își dorește să fie tratat într-un sistem medical din afara țării. Dacă ar fi să facem o paralelă, credeți că justițiabilul român ar dori să fie judecat de o instanță de afară?
Foarte interesantă întrebarea dumneavoastră. Justiţiabilul român preferă să fie judecat de instanțele din țară, în primul rând, dovadă în acest sens stând numărul foarte mare de cereri adresat instanțelor de judecată românești. Prin urmare, la acest moment, cetățeanul român apelează în continuare cu încredere la justiția românească ca loc în care speră să își găsească acea dreptate despre care vorbeam mai devreme. Desigur că, în măsura în care nu găsește dreptatea pe care el o caută în instanțele românești, se adresează CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Părerea mea este aceea că justiția în România beneficiază de un grad de încredere ridicat din partea cetățenilor și justițiabililor.
Cât de mult mai „sperie“ legea în ziua de azi? Sunt foarte multe dosare, în toate materiile Dreptului. Căutarea dreptății pare a fi un proces foarte dinamic, dar, pe de altă parte, nu trădează o vulnerabilitate a unei societăți care nu reușește să organizeze bunul mers prin legile pe care le are la dispoziție și prin aplicarea lor corectă?
Toată povara aplicării justiției într-un stat democratic nu trebuie suportată doar de cel care este chemat să aplice legea. Aţi punctat un element foarte interesant și anume faptul că, poate câteodată, legile sunt percepute a fi prea permisive. Poate, înainte să ajungă la instanță, o grămadă de situații ar fi putut să fie rezolvate de alte autorități ale administrației publice locale, de exemplu. Din păcate, legislația românească permite sau reglementează foarte puține situații în care chestiunile litigioase ar putea să fie soluționate mai înainte de a deveni litigioase, adică mai de dinainte de a se înregistra o cerere-chemare-judecată pe rolul unor instanțe. Prin urmare, iată cum o legislație puțin mai largă, sub aspectul posibilității recunoașterii unor atribuții jurisdicționale și altor instanțe decât instanța de judecată, poate ar putea să preîntâmpine gradul mare de încărcare al instanțelor de judecată cu care ne confruntăm în prezent.
Doamna președinte, de ce durează așa de mult procesele în România și de ce se recuperează prea puțin din prejudicii?
Da, vizavi de recuperatul prejudiciilor, care este un nod gordian și un subiect de mare interes, de fiecare dată, aceste prejudicii sunt recuperate, potrivit unei legislații specifice, de alte organe ale statului. Cel mai reprezentativ este ANAF-ul, motiv pentru care, da, revin la ceea spuneam mai devreme, nu instanțele judecătorești repară prejudiciul. În ceea ce privește durata proceselor de care mă întrebați mai devreme, la momentul acesta, schema de personal după care funcționează magistratura în România este redusă cu 30%. Altfel spus, un judecător desfășoară activitatea într-un volum de muncă pentru 2 și 3 oameni. Desigur, acesta nu este un argument care să îl mulțumească pe justițiabil și nu este vina lui că schema de personal a instanțelor românești este subdimensionată.
La acest volum uriaș de muncă pe care îl suportă un judecător se mai adaugă, desigur, și alte aspecte probatorii care fac câteodată de genul expertizelor, audierii martorilor în străinătate, efectuării de anchete sociale în străinătate sau alte asemenea probe care fac, câteodată, ca procesul să se lungească în timp, din păcate.
Mai există interes din partea tinerilor de azi pentru o carieră în magistratură?
O să mă refer în concret la numărul de candidați care anul acesta s-au înscris la concursul de admitere în magistratură. În alți ani anteriori, numărul celor înscriși la un astfel de examen era extraordinar de mare. Din păcate, anul acesta am observat cu tristețe și cu dezamăgire că pentru admiterea în magistratură s-a înscris cel mai mic număr de candidați din ultimii 10 ani, aspect care mi-a ridicat această întrebare – „De ce lumea nu mai dorește să se înscrie în magistratură?“
Desigur, una dintre cauze poate fi identificată în această exigență a examenului. Examenul este, într-adevăr, foarte dur, la care numai cei foarte bine pregătiți vor putea să reușească. Pe de altă parte, volumul de muncă în prezent este extraordinar de ridicat. La aceste aspecte se ridică și uriașa povară a responsabilității ce stă pe umerii judecătorului care, dincolo de faptul că trebuie să aplice legea, trebuie să încerce și să facă dreptate. Și atunci, cu tristețe constatăm că, în ultima vreme, cariera de judecător despre care Victor Hugo spunea – „Cea mai frumoasă carieră din lume, este aceea de a face dreptate“, din păcate, nu a mai devenit atât de actractivă ca, bunăoară, profesiile liberale – avocatura, executor judecătoresc, notar şi așa mai departe.
Interviu realizat de Laurenţiu Despina / Editor online: A. Enache / Foto: unsplash.com
