Ascultă Radio România Constanța Live

Referendumuri privind alipirea la Rusia, în teritoriile ocupate din Ucraina

Referendumuri privind alipirea la Rusia, în teritoriile ocupate din Ucraina

Publicat de , 23 septembrie 2022, 15:08

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că teritoriile controlate în prezent de forţele ruse şi în care se desfăşoară aşa-numitele referendumuri privind alipirea la Rusia vor deveni „cât de curând” parte a Federaţiei Ruse.

Referendumurile au fost condamnate de guvernele occidentale şi de Kiev, fiind calificate ca ilegale.

Părţi din regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson – care sunt ocupate de trupe ruse şi pro-ruse – au început ceea ce administratorii locali pro-ruşi numesc „referendumuri” privind separarea de Ucraina şi alipirea la Federaţia Rusă.

Dmitri Peskov a explicat vineri ce paşi va adopta Rusia dacă regiunile vor anunţa că majoritatea locuitorilor au votat în favoarea alipirii la Rusia.

„Bineînţeles, sunt necesare anumite decizii ale parlamentului şi preşedintelui nostru, precum şi semnarea documentelor necesare, adică o serie întreagă de proceduri“, a subliniat oficialul de la Kremlin.

Odată încheiate procedurile şi finalizarea alăturării oficiale a acestor regiuni la Rusia, legea rusă se va aplica în aceste regiuni.

Întrebat dacă acest lucru va însemna ca o încercare a Ucrainei de recuperare a teritoriilor să fie văzută ca fiind un atac la adresa teritoriului Rusiei, Dmitri Peskov a declarat: „Bineînţeles. Dacă este pus în practică acest act de intrare în teritoriile Federaţiei Ruse, atunci se vor aplica prevederile relevante ale Constituţiei noastre”.

Întrebat despre cât de mult va dura procesul de recunoaştere a teritoriilor, Dmitri Peskov a răspuns: „Nu pot spune cu exactitate, dar sunt convins că se va întâmpla foarte curând“.

Mari porţiuni din Doneţk şi Zaporojie se află încă sub controlul forţelor ucrainene.

Procesul de vot este neregulat şi a fost respins de guvernele occidentale şi de Kiev, care l-au calificat drept „o farsă” desfăşurată sub ocupaţie militară şi efectiv sub ameninţarea armelor.

Guvernele occidentale au declarat că nu vor recunoaşte rezultatele şi nici absorbţia acestor teritorii de către Rusia, relatează CNN.

Sursa: RADOR / Foto: pixabay.com

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 09:04

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria

reședintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că ‘poporul...

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria
Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 08:52

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță

În prima zi de Paști, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au înregistrat 246 de solicitări. Din cele 246 de...

Județul CONSTANȚA: 12 persoane decedate în prima zi de Paști. 246 de solicitări la Ambulanță
CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni