Ascultă Radio România Constanța Live

Senatul a aprobat mărirea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali

Senatul a aprobat mărirea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali

Publicat de , 21 septembrie 2022, 15:22

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 92 de voturi ‘pentru, 22 ‘împotrivă’ şi patru abţineri, un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite.

Potrivit senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, autorii amendamentul admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, scopul urmărit este de ‘eliminare ai inechităţilor existente în acest moment’.

„Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Serviciilor Parlamentului, Serviciului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale beneficiază pe durata desfăşurării acestei activităţi de majorare a salariului de bază aflat în plată prevăzut la art.77(alin) 4 din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabileşte personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art.17 (alin.)4“, prevede amendamentul adus la proiectul de lege privind aprobarea OUG 115/2022 pentru completarea art. I din OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grad/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie – iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Amendamentul introdus în proiectul de act normativ de către senatorii UDMR a fost criticat de liderii grupului parlamentar USR, care au afirmat că PSD-PNL-UDMR „apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos“.

„Astăzi, exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptaţi demnitarii şi aleşii locali, un amendament fix pentru ca aceştia să primească indemnizaţii mărite“, susţin reprezentanţii USR.

Întrebat dacă majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor era o prioritate, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Oprea, a declarat că social-democraţii vor cere şi vor veni în coaliţie şi în Guvern cu solicitarea ca doar punctul C din anexa 9 să primească aceste majorări de salarii, menţionând că acea aneaxă se referă la cei care lucrează în UAT-uri, în primării şi care ‘sunt în situaţia de a nu avea majorate salariile din 2018, deşi în acest interval de timp, pentru alte categorii de bugetari au fost majorări’.

„Repet ce am spus la tribuna Parlamentului astăzi: din motive de constituţionalitate, întreaga anexă 9 a fost votată astăzi, dar vom solicita în coaliţie şi în Guvern, Partidul Social Democrat, ca din anexa 9 doar punctul C să fie cel care va primi aceste majorări“, a conchis Oprea.

La rândul lui, senatorul liberal Virgil Guran a spus, în legătură cu acest amendament, că, spre deosebire de Ion Iliescu, care a spus în 1990 ‘să fim săraci şi cinstiţi’, în România, trebuie să învăţăm altceva, ‘să devenim bogaţi şi cinstiţi, pentru că ţara o va duce mai bine’.

„Cred că trebuie să terminăm cu această gândire, să nu se crească salariile la primar, la… Eu cred că trebuie să creştem cerinţele pentru performanţă (…). Dacă există incompetenţă, atunci oamenii nu mai trebuie să-i voteze (…). Nu sunt un susţinător al creşterii salariilor la parlamentari în momentul de faţă, dar sunt susţinătorul gândirii logice şi a unui echilibru în tot ceea ce se întâmplă (…). Trebuie făcută o lege, dăm o lege unitară, dacă cresc salariile cresc la toată lumea, dacă nu, la nimeni (…). Eu propun altceva: haideţi să facem un fond de solidaritate şi să punem bani acolo. O să fie bani şi pentru pensii, s-a gândit să se vină cu acest amendament“, a susţinut Guran.

Şeful Comisiei juridice, senatorul PSD Cristian Niculescu – Ţâgărlaş, a declarat că el a votat în favoarea acestui proiect legislativ pentru că venitul „trebuie să fie actualizat, ca al oricărui român care este afectat de inflaţie şi de alte elemente care sunt concrete“.

Sursa: Agerpres / Foto: cdep.ro

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă