Ascultă Radio România Constanța Live

ANRE a dat amenzi de 15 milioane de lei în perioada 2019-2022

bani lei foto radio constanta
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 19 septembrie 2022, 13:39

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a dat amenzi de 15 milioane de lei în perioada 2019-2022 participanţilor la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

Începând cu anul 2018 şi până în prezent, ANRE a demarat sau a efectuat un număr de 68 investigaţii la participanţi la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale (producători, traderi şi furnizori de energie electrică şi gaze naturale, operator de transport şi sistem în sectorul energiei electrice), titulari de licenţă, care desfăşoară activităţi pe piaţa angro de energie. Dintre acestea, 49 investigaţii au fost finalizate până acum.

În principal, obiectul şi scopul acţiunilor de investigaţii au constat în verificarea modului în care participanţii la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale au respectat sau respectă prevederile Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT). Un accent prioritar s-a pus pe respectarea art. 5 din acest act normativ, conform căruia „se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieţei pe pieţele angro de energie”.

În sectorul energiei electrice s-au dat amenzi de 13 milioane de lei pentru 20 de companii, după finalizarea a 36 de investigaţii care au vizat manipularea pieţei.

Printre companiile amendate sunt MET România, Petosolar, Qmb Energ, Nova Power and Gas, Aderro, A Energy Inds, EFT Furnizare, Transformer, Electromagnetica, Monsson, Alive Capital.

În sectorul gazelor au fost date amenzi de 2 milioane de lei în total, companiilor E.ON Energie, E.ON Gaz Furnizare, Tinmar, Premier Energy.

Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), respectiv manipularea pieţei angro de energie electrică sau gaze naturale, ca urmare a tranzacţiilor efectuate cu cantităţi de energie electrică sau gaze naturale pe platformele OPCOM, considerate de tip wash trades.

În anul 2022, ANRE are în curs de analiză/desfăşurare investigaţii la un număr de 19 participanţi la piaţa angro de energie suspectaţi de manipulare de piaţă (furnizori, traderi) din care 14 în sectorul energiei electrice şi 5 în sectorul gazelor naturale.

Începând cu anul 2020, sancţiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanţii la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale care manipulează sau încearcă să manipuleze piaţa angro de energie pot fi sancţionaţi cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală.

Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

Totodată, activitatea de investigaţii a ANRE se desfăşoară în strânsă colaborare şi cooperare cu Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei – ACER.

Sursă – AGERPRES/Redactor online – D. Sîrbu / Foto – arhivă

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil