Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Povestea unor luptători: copiii care învață la Sanatoriul Balnear Techirghiol, singura școală dintr-o unitate sanitară constănțeană

FOTO | Povestea unor luptători: copiii care învață la Sanatoriul Balnear Techirghiol, singura școală dintr-o unitate sanitară constănțeană

Publicat de , 8 septembrie 2022, 18:19 / actualizat: 8 septembrie 2022, 21:13

Copiii au fost în centrul atenției în aceste zile, când s-a tot vorbit despre începerea noului an școlar. Am aflat despre elevii din școlile de elită, despre cei din unitățile de învățământ cu probleme, dar mai este o categorie prea puțin mediatizată: cea a copiilor care merg la școală sau la grădiniță în spital. În județul Constanța, doar la Secția de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear Techirghiol, micii pacienți au șansa de a urma în paralel tratamentul și cursurile unei școli. În prezent sunt 30 de școlari și preșcolari și fiecare este un luptător care are în spate o poveste impresionantă.

Secția de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear este situată peste drum de mănăstirea din Techirghiol, iar micuții pe care îi găsim în sala de clasă sunt frumoși ca niște îngeri. Alexandru este blond, cu ochii albaștri, foarte vesel și dornic să ne împărtășească impresiile despre școală. Are 10 ani și a intrat în clasa a doua. Are pe bancă mai multe fișe și îl întrebăm dacă îi place să coloreze: „Ei bine, sunt aici de câteva zile, am plecat din Tulcea și am venit aici. Am un desen cu un robot, dar îmi place să colorez doar când îmi vine cheful, când îl pierd, nu îmi mai place. Eu am venit și acum un an și mi s-a părut destul de bine aici. Pot să spun sigur că cel mai mult mi-a plăcut că suntem trei – patru copii în clasă”.

Alexandru vine la Techirghiol nu doar de anul trecut, ci de când era la grădiniță, ne explică mama lui. Corina Nedelcu ne spune și două dintre diagnosticele cu care este nevoit să se lupte fiul ei: „Are paralizie cerebrală infantilă și tetrapareză spastică. Noi venim de 7 ani, Alexandru are 10 ani acum, am venit de la vârsta de 3 ani. Aici am început cu grădinița, clasa zero, întâi și acum a doua. E important ca e o continuitate, nu întrerupem de acolo, de la Tulcea, unde merge la școala normală. Kinetoterapia și restul terapiilor sunt indispensabile și ar însemna să facem o pauză de două trei săptămâni la școală, ceea ce ar fi greu de recuperat”.

Împreună cu mama ei, tocmai din Oradea, vine an de an la Techirghiol și Iasmin Croitoru, diagnosticată cu parapareză spastică lent progresivă. Copila delicată pe care o găsim în bibliotecă este în clasa a VI-a, iar acasă învață la Liceul de Artă.

„Am 12 ani, din 2015 vin aici. În prima zi de școală a fost foarte fain, m-am bucurat foarte mult că i-am revăzut pe toți profesorii de aici, m-am simțit de parcă aș fi fost la mine acasă, în Oradea, a fost super fain că mi-am văzut și câțiva prieteni.

Ne mărturisește că și-ar dori să devină cântăreață sau actriță și ne spune cum decurge o zi pentru ea. „De dimineață este un pic obositor pentru că am multe terapii până la ora 11.00, apoi după prânz, la 13.00, vin aici, la școală, apoi, de la 16.00, mai am și timp de liber”.

„Iasmin face școală aici chiar din clasa I. A venit și în a II-a, a III-a, a IV –a, a fost de fiecare dată aici la școală. I-a plăcut foarte mult, a colaborat foarte bine cu doamnele învățătoare, se atașase foarte bine de ele, cu copiii în clasă nu am avut treabă, chiar a fost foarte bine. La fel, terapiile foarte bine au mers, de aceea am și venit chiar și de patru ori pe an tocmai din Oradea”, spune mama ei, Lavinia Croitoru.

Școala de la Sanatoriul Balnear Techirghiol aparține de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Albatros din Constanța. Coordonatoarea structurii și învățătoarea lui Alexandru, Liliana Meravi, ne spune cum funcționează: „Avem momentan 30 de copii care activează la noi în școală, dar numărul lor fluctuează de la săptămână la săptămână, în funcție de internările care au loc în Sanatoriul Balnear. Copiii vin să își continue școala la noi, în programul de după-amiază, deci putem să avem 30 de copii, 50 de copii sau 20, numărul lor fluctuează de la săptămână la săptămână.  Avem grupe de grădiniță mixte, trei clase de învățământ primar, clasa pregătitoare și simultan clasele I și a II-a, simultan clasele a III-a și a IV-a, dar și gimnaziu, tot simultan a V- a și a VI-a și a VII-a cu a VIII-a. De obicei, copiii revin cam de două sau de trei ori pe an și noi îi cunoaștem. Le facem o evaluare inițială, în momentul în care îi cunoaștem, apoi adaptăm programa la nevoile lor. Sunt copii cu nevoi speciale, dar sunt și copii din învățământul de masă, care vin aici pentru recuperare ușoară. La fel, sunt și copii cu deficiențe congenitale care aici își regăsesc o adevărată școală. La ei acasă au învățământ la domiciliu, nu știu ce este aceea o sală de clasă, aici în școala noastră se regăsesc într-o școală specială pentru ei. În permanență, noi ținem legătura cu învățătorii și diriginții lor, le oferim calificative și adeverințe pentru școlile de unde provin.

Părinții nu sunt veșnici, educația îi ajută pe copii să devină adulți independenți

În prezent, în Secția  de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie Copii sunt internați 64 de pacienți, dar starea de sănătate nu le permite tuturor să meargă la școală. Șefa secției, medicul primar Iulia Belc, subliniază că, pentru a deveni adulți independenți, copiii au nevoie de educație: „Practic, noi în programul de recuperare vrem să le creștem independența funcțională, or, pentru a fi independent înseamnă, până la urmă, când vei fi adult, să poți să ai o meserie, să te poți întreține. De aceea este foarte importantă educația. Cei care pot să termine o școală, nu contează că este profesională, școală specială sau normală, este foarte important să poată să găsească și să exercite o meserie ca să devină independenți față de părinți. Părinții îi ajută, părinții sunt însoțitorii lor, dar, din păcate, boala lor este cronică și părinții nu sunt veșnici. Atunci trebuie să te gândești că va veni un moment în care vei rămâne singur pe pământ și a avea o meserie pe care să o practici așa cum poți tu și să ai un angajator care să înțeleagă lucrul acesta, să ai o societate în jurul tău care să te sprijine este un lucru care ține de educație, de aceea educația este foarte, foarte importantă.

La fel ca toți școlarii și preșcolarii, și copiii de la Sanatoriul Balnear Techirghiol au avut parte de o festivitate de deschidere și au primit ghiozdane pline cu tot ce le trebuie în noul an școlar. În ciuda problemelor cu care se confruntă, elevii care vin la școala din spital sunt mereu optimiști și astfel ne dau o lecție tuturor, spune învățătoarea Liliana Meravi. „Acești copii sunt niște eroi, sunt niște luptători și i-am dat exemplu copiilor din alte școli cât de mult își doresc să reușească să învețe”.

Liliana Meravi mai spune că școala din cadrul Secției de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie Copii Sanatoriului Balnear Techirghiol funcționează în aceeași clădire din anul 1960. În prezent, secția este inclusă într-un amplu proces de reabilitare, un pavilion este închis, astfel că în loc de 180 de paturi funcționează acum doar cu 100. Lucrările de modernizare vizează și clădirea în acum învață copiii internați aici.

Până la începerea pandemiei, în județul Constanța a mai funcționat o școală pentru copiii internați la Spitalul Municipal Mangalia.

Redactor: Cătălina Radu / Editor online: A. Enache / Foto: Cătălina Radu

 

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Social luni, 7 septembrie 2026, 11:54

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat

Munca lor nu se termină niciodată, nu au zile libere, îngrijesc persoane cu nevoi speciale și, cu toate acestea, câștigă salariul minim pe...

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:10

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a