Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Preoții bisericii „Sfânta Ecaterina” din Tomis Plus se vor implica în ajutorarea familiilor afectate de incendiu

CONSTANȚA: Preoții bisericii „Sfânta Ecaterina” din Tomis Plus se vor implica în ajutorarea familiilor afectate de incendiu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 august 2022, 09:44

Preoții lăcașului de cult „Sfânta Ecaterina” din Tomis Plus au anunțat că se vor implica în ajutorarea familiilor afectate de incendiul de duminică.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu:

Oamenii se pot adresa preoților, parohiei și dânșii vor sprijini cu ce este nevoie și vor stabili de comun acord. Cei care au fost afectați, care sunt în vecinătatea parohiei și au fost afectați de incendiu, se pot adresa preoților parohiei care astăzi ne-au comunicat că se vor implica în recuperarea prejudiciului și reparațiile ce vor fi necesare. Acum sigur că și parohia are nevoie de refacere, dar cu sprijinul întregii comunități și a oamenilor generoși se va rezolva problema.

În urma incendiului, anexa unde se țineau slujbele a fost complet distrusă și patru apartamente din blocul din vecinătate au fost afectate de fum.

Trei oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar nimeni nu a fost rănit grav.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului spune că anexa din lemn a apărut în curtea bisericii, pentru că era nevoie de un loc pentru oficierea slujbelor:

Da, acolo era o construcție temporară, din material ușor, pentru că era nevoie de oficierea slujbelor religioase. S-a făcut o mică anexă acolo unde se desfășurau slujbele. După aceea a venit pandemia, a venit criza, lucrările au intrat în impas. Până când însă se va termina lăcașul, preoții de acolo vor oficia slujbele în altă parte. E vorba de paraclisul bisericii Sfinții Împărați din kilometrul 4-5.

Redactor online – Daniel Țăndăreanu

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 19:20

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța

Fostul primar Gheorghe Mihăieși a încetat din viață, la vârsta de 80 de ani. „Cu durere în suflet, familia anunță trecerea la cele...

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 17:46

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

Astăzi, Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, însoțit de atașatul pentru apărare al SUA, colonelul Robert Kammerer, de...

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 17:07

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța,...

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:43

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia

În data de 01.04.2026, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții IPJ Tulcea, la punctul fix de control din localitatea...

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:24

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio

Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța, informează APMC. După escale la Budapesta, Novi...

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 16:19

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării

Astăzi, 1 aprilie, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Murighiol – Sf. Gheorghe au...

TULCEA: O nouă o acțiune de îndepărtare a materialului lemnos de pe canalele Deltei Dunării
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 15:40

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA

În cadrul activităților dedicate împlinirii a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, vineri, 03 aprilie, începând cu ora 10:00,...

Ziua porților deschise la Gruparea de Jandarmi Mobilă CONSTANȚA
Ştiri miercuri, 1 aprilie 2026, 15:27

TULCEA: Probleme în sistemul informatic de procesare a plăţilor pe suprafaţă

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Tulcea a întârziat plata sprijinului financiar european pe suprafaţa agricolă...

TULCEA: Probleme în sistemul informatic de procesare a plăţilor pe suprafaţă