Ascultă Radio România Constanța Live

MANGALIA: 28 de membri ai unui grup infracţional specializat în proxenetism, camătă şi şantaj – trimişi în judecată de DIICOT

MANGALIA: 28 de membri ai unui grup infracţional specializat în proxenetism, camătă şi şantaj – trimişi în judecată de DIICOT
Foto: unsplash.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 august 2022, 09:15

Procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DIICOT au trimis în judecată 28 de membri ai unui grup infracţional organizat, care a acţionat în municipiul Mangalia timp de 10 ani, între 2011 şi 2021.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpaţii au fost deferiţi justiţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism, camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.

‘În fapt s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2011 – 17 iunie 2021, pe raza municipiului Mangalia, judeţul Constanţa a acţionat un grup infracţional organizat constituit de tip polivalent în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism şi, în mod subsecvent, în scopul comiterii de infracţiuni în vederea introducerii în circuitul civil a sumelor de bani rezultate din activităţile de proxenetism, respectiv spălarea banilor, evaziune fiscală sau infracţiuni ce au urmărit sporirea veniturilor obţinute ilicit, de exemplu camăta şi recurgerea la şantaj în cazul neplăţii sumelor de bani solicitate’, se arată în comunicat.

Conform rechizitoriului, membrii grupului infracţional organizat au comis şi infracţiuni cu violenţă, de multe ori concretizate în adevărate scandaluri în public, cu impact social şi mediatic intens. În acest context, o parte dintre ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea de infracţiuni cu violenţă, între anii 2011 şi 2021.

‘Grupul infracţional organizat a fost iniţiat şi ulterior, constituit, având la bază relaţiile de rudenie şi interesele financiare comune şi a acţionat coordonat timp de mai mulţi ani, atât pe plan intern, cât şi extern, membrii acestuia etalând un nivel de trai ridicat prin deţinerea şi utilizarea de autoturisme de lux, dezvoltarea de afaceri imobiliare prin intermediul altor persoane’, se menţionează în comunicat.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de proxenetism, DIICOT precizează că au fost identificate 34 de victime care au practicat prostituţia în folosul membrilor grupului infracţional organizat, în România şi în alte nouă state din Uniunea Europeană. Victimele erau recrutate prin metoda ‘Loverboy’.

Mare parte dintre sumele obţinute din practicarea prostituţiei erau trimise prin intermediul serviciilor de transfer de bani. În perioada 2011-2021, suma totală tranzacţionată de către membrii grupului infracţional organizat s-a ridicat la 3.450.650 de dolari, echivalentul a 2.898.546 de euro.

‘Cu privire la infracţiunea de camătă s-a reţinut că, în perioada decembrie 2011 – 17 iunie 2021, liderul grupului infracţional organizat şi un alt inculpat, membru al grupului, au dat bani cu împrumut fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, percepând o dobândă lunară între 5 şi 10%. Corelativ, infracţiunea de şantaj a constat în aceea că, în perioada august 2020 – mai 2021, liderul grupului infracţional organizat a ameninţat în mod repetat cu săvârşirea unor acte de violenţă o persoană vătămată, pentru a o determina să îi remită suma totală de 60.000 de euro, compusă din sume pe care acesta i le-a împrumutat persoanei vătămate începând cu luna ianuarie 2017 şi pentru care a perceput dobânzi lunare în cuantum de 10%’, mai arată DIICOT.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, din cercetări a reieşit că, în mai 2021, a fost falsificat un ‘Contract de împrumut’, prin atestarea în cuprinsul său a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv că unul dintre inculpaţi ar fi împrumutat o terţă persoană cu suma de 408.825 lei, pentru o perioadă de 10 ani, fără dobândă. Înscrisul a fost folosit la o unitate bancară pentru a justifica transferul sumei de 408.400 lei în contul inculpatului.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, aceasta a constat, susţin procurorii, în transferarea sumelor de bani obţinute din proxenetism prin numeroase tranzacţii de valoare redusă, urmată de achiziţionarea de bunuri pe numele membrilor grupării sau pe numele unor persoane interpuse şi realizarea unor investiţii în construcţia de imobile, în scopul de revânzării. Erau implicate societăţi comerciale şi se derulau operaţiuni de creditare a respectivelor societăţi, urmate de retragerea de sume de bani în numerar.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii instituite asupra 11 autoturisme de lux, 15 imobile, sume de bani, bijuterii, conturi, părţi sociale, confiscarea specială a sumelor de bani, confiscarea extinsă, dar şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 712.000 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Sursa – Agerpres / Redactor – Daniel Țăndăreanu

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 07:54

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise

Miercuri, 15 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise