Ascultă Radio România Constanța Live

„Cât din viața fiecăruia încape într-o valiză?” – expoziție itinerantă

„Cât din viața fiecăruia încape într-o valiză?” – expoziție itinerantă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 august 2022, 11:26

„Cât din viața fiecăruia încape într-o valiză?” Iată titlul expoziției itinerante, inspirate de războiul din Ucraina și de suferința refugiaților țării vecine.

Lucrările de artă, majoritatea semnate de artiștii constănțeni, au ajuns la Berlin, după un prim popas la Paris. Expoziția va merge și în Austria, apoi în Ungaria și, în cele din urma, în România, realizând, în revers, drumul refugiaților, de data aceasta un drum al reîntoarcerii acasă.

Ce-am putea lua într-o valiză într-un moment critic din viața noastră, când în jur sună sirenele amenințătoare sau când vântul aduce atât de aproape de casele noastre mirosul pulberii și al războiului? Este o încercare grea pe care au simțit-o și încă o trăiesc vecinii noștri din Ucraina. În semn de solidaritate, mai mulți artiști din Constanța au refăcut simbolic drumul refugiaților ucrainieni și au expus mai întâi la Paris, iar apoi la Berlin lucrări reunite în expoziția – O viața într-o valiză.

Inițiatorii proiectului, artista Iulia Mihalcea și regizorul Iulian Furtună, consideră că expozitia itinerantă are ca idee centrală conceptul de DRUM, iar această călătorie este uneori chiar mai importantă decât destinația. Dacă traseul refugiaților a pornit din Ucraina prin vama Isaccea, tranzitând România, Ungaria, Austria, Germania și până în Franța, expoziția reprezintă o metaforă a drumului ÎN REVERS. Așadar expoziția apare ca o profeția a ÎNTOARCERII ACASĂ, a mai subliniat Iulia Mihalcea.

Expozitia de artă contemporană, film, poezie, muzică și instalație de artă este un jurnal de bord în traversarea Europei pe vreme de război și pace. Lucrările vor putea fi văzute de publicul berlinez până pe 29 august, urmând ca acestea să poposească în Austria, la Viena, apoi în Ungaria și România, la Vama Isaccea.

Redactor – Silvia Pascale / Foto – ICR

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă