Ascultă Radio România Constanța Live

JUDEȚUL TULCEA: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată

JUDEȚUL TULCEA: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 iulie 2022, 12:44

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai multe zone ale ţării, valabilă de la ora 12.00, până duminică seară. În zonele de vest şi sub persistă valul de căldură, maimele ajungând până la 37 de grade.

Potrivit ANM, de vineri, de la ora 12.00, până duminică la ora 22.00, este cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, la deal şi la munte, local în Transilvania, Banat şi Oltenia, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 iulie) şi în Moldova şi nordul Dobrogei.

”Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Din după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie), instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării”, a transmis ANM.

Meteorologii precizează, de asemenea, că valul de căldură se menţine.

”În vestul şi în sudul ţării valul de căldură se va intensifica şi îndeosebi în după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade”, a mai transmis ANM.

Sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, pe alocuri, şi în restul teritoriului. Duminică (31 iulie) valul de căldură va persista local în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea