Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Proiectul de hotărâre care suspenda plata parcării pe timp de noapte, respins

CONSTANŢA: Proiectul de hotărâre care suspenda plata parcării pe timp de noapte, respins

Publicat de , 21 iulie 2022, 15:27 / actualizat: 21 iulie 2022, 16:40

Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr. 123/2021 supus, astăzi, aprobării plenului Consiliului Local Municipal nu a fost adoptat. Proiectul viza suspendarea obligativității plății tarifului de parcare în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia zilnic, între orele 22.00 și 08.00 până pe 15 septembrie inclusiv.

Proiectul a intrat la vot cu aviz negativ de la comisia pentru turism și cea pentru administrație publică. Au fost depuse mai multe amendamente la proiectul de hotărâre dar au fost adoptate două ce vizau prelungirea orei de aplicare a gratuității, respectiv în intervalul orar 20.00-08.00 și datei până la care s-ar fi aplicat gratuitatea, respectiv 31 decembrie 2022.

Ședința de consiliu, desfășurată în sistem videoconferință, a durat două ore fiind una dintre celei mai lungi ședințe ale CLM Constanța raportat la numărul de proiecte de hotărâre supuse aprobării, consilierii locali neînțelegându-se asupra proiectului și amendamentelor, fiind solicitat și sprijinul juriștilor Prefecturii Constanța.

În final, cu 10 voturi „pentru” și 14 abțineri proiectul nu a fost adoptat.

Redactor: Dana Malciu / Foto: Arhivă

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă