Ascultă Radio România Constanța Live

Numărul cazurilor de Covid, în creştere. Vârful valului de infectări ar putea fi atins în august

teste rapide covid - foto - pixabay

Publicat de , 4 iulie 2022, 15:33

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat astăzi că vârful valului de infectări cu SARS-CoV-2 în România ar putea fi atins între 14 şi 21 august, la două săptămâni faţă de perioada estimată pentru restul Uniunii Europene.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul în care 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, un număr aproape dublu faţă de săptămâna precedentă.

Rafila a menţionat că există două scenarii privind evoluţia viitoarelor infectări. Potrivit primei variante, vârful valului ar urma să fie atins între 7 şi 10 august, iar conform celui de-al doilea scenariu, vârful va fi atins spre sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie, cu un total de aproximativ 10.000 de cazuri zilnice.

„Rămâne de văzut dacă aceste lucruri se vor confirma în acest fel. Din ceea ce am citit, şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Noi avem un decalaj de circa două săptămâni faţă de restul Uniunii Europene şi din cauza asta un scenariu probabil rezonabil o să fie între 14-21 august, dar acestea sunt date pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament, pentru că nimeni nu poate să ştie exact ce se întâmplă. Discutăm de un virus foarte variabil şi la care principala caracteristică din ultimul an de zile a fost modificarea transmisibilităţii. Din fericire, cu scăderea patogenităţii“, a spus ministrul.

Ministrul a adăugat că tulpina Omicron este în continuare dominantă şi că există şi cazuri de infectare cu subvarianta BA 5.

„Tulpina Omicron este în continuare dominantă. 100% din totalul secvenţierilor sunt cu tulpina Omicron. Avem înregistrate şi cazuri, dar nu avem încă o statistică concludentă apropo de BA 5. (…) Pe măsură ce această variantă BA 5 devine dominantă la nivel internaţional, nu există dovezi privind o severitate mai mare. O transmisibilitate mai mare – da, dar nu o severitate mai mare. Reinfecţiile cu varianta BA 5 sunt frecvente, inclusiv pentru persoanele care au trecut prin boală cu varianta Omicron, deci cu altă subvariantă“, a mai spus Rafila.

În acest sens, a invocat faptul că în ultimele 90 de zile în România s-au înregistrat circa 20% cazuri de reinfectare. Rafila a remarcat că au trecut aproximativ cinci luni de la valul din lunile ianuarie-februarie, iar pentru majoritatea celor vaccinaţi cu trei doze au trecut cel puţin şase luni de la administrarea serului.

„Este clar că există o eludare a răspunsului imun şi, practic, această subvariantă Omicron, BA 5, produce infecţii şi la persoanele vaccinate, şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare, fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase“, a subliniat ministrul.

Sursa: Agerpres / Foto: Arhivă

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării