Ascultă Radio România Constanța Live

Festivalul Eforie Colorat: Peste 200 de evenimente, organizate timp de două luni

Festivalul Eforie Colorat: Peste 200 de evenimente, organizate timp de două luni

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 iulie 2022, 14:36

Festivalul eco-art Eforie Colorat propune, în această vară, peste 200 de evenimente, găzduite, în perioada 4 iulie – 4 septembrie, de hub-ul de creaţie Grădina de Vară din Eforie Sud, au anunţat, marţi, organizatorii.

Eforie Colorat este un spaţiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră şi, totodată, primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul românesc, accesul la evenimentele incluse în programul acestei ediţii fiind liber.

Festivalul readuce, conform organizatorilor, memoria, cultura şi şarmul unei staţiuni ‘abandonate’, al cărei imens potenţial a rămas neexploatat în ultimele trei decade.

‘Cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc mizează pe cultură în procesul de reabilitare. Deschidem spaţii alternative, în care comunităţile creative îşi întâlnesc publicul şi folosesc arta şi dialogul ca modalităţi de chestionare a societăţii’, a declarat Emil Cristian Ghiţă, co-organizator al festivalului, citat într-un comunicat de presă.

Despre exploatarea etică şi coerentă a potenţialului turistic, dezvoltare sustenabilă şi oportunităţi de creştere prin cultură va vorbi, la Eforie Sud, şi jurnalistul britanic Charlie Ottely, cunoscut pentru seria documentarelor Flavours of Romania sau Wild Carpathia, invitat special al festivalului în cadrul unui colocviu cu proiecţie de film programat în luna august.

Dezvoltat în parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice şi festivaluri de film interne şi internaţionale, Eforie Colorat propune zilnic, pe durata celor două luni de vară, filme, concerte, dezbateri, vernisaje, ateliere şi acţiuni de ecologizare, evenimente gândite pentru a şterge barierele dintre artişti şi mulţimi şi graniţele dintre spaţiile de expunere convenţionale şi spaţiul public. Recitalurile de poezie sau expoziţiile de fotografie întregesc oferta culturală a verii, alături de seri cu muzică clasică, experimentală şi alternativă, concerte blues şi jazz sau momente CineConcert. Vizitatorii se vor bucura de o zonă de drinks, spaţii de joacă pentru copii şi de o bibliotecă pop-up.

Eforie Colorat redă comunităţii câteva centre uitate, printre care şi fosta Grădină de Vară, cel mai mare spaţiu cultural de la Marea Neagră, părăsit şi deteriorat în cursul ultimelor decade.

‘Apărut din necesitatea de a oferi o alternativă într-un sector dominat de oferte comerciale, festivalul vorbeşte despre revitalizarea spaţiilor culturale abandonate, oferind un model actual de bune practici, absolut necesar dezvoltării comunităţilor şi turismului local’, a mai spus Emil Cristian Ghiţă.

Cinematograful în aer liber propune şi anul acesta 50 de seri de film, în cursul cărora vor fi proiectate peste 200 de producţii, scurtmetraje, animaţii, filme româneşti sau filme de artă internaţionale.

Prin satelitul său – E T A J on Wheels, galeria bucureşteană E T A J artist-run Space se va muta, în perioada verii, în incinta grădinii de vară din Eforie Sud. Vizitatorii sunt invitaţi, printre altele, la ateliere creative de olărit sau la ateliere creative şi de reciclyng pentru copii.

Potrivit comunicatului de presă, o serie de dezbateri, colocvii şi intervenţii performative vor pune în discuţie stoparea agresiunii asupra naturii, în contextul mai larg al noilor practici consumeriste sau al schimbărilor geopolitice şi al efectelor pe care acestea le vor avea asupra conceptelor de ecologie şi responsabilitate faţă de mediu.

În cadrul festivalului se va derula şi proiectul Arhivele Litoralului, o colaborare a unui grup interdisciplinar de artişti şi teoreticieni, antropologi, biologi cunoscători ai florei endemice, specialişti în arhivare, digitalizare, conservare a documentelor şi patrimoniu.

‘Am documentat peste 50 de imobile cu valoare arhitecturală deosebită, am adunat peste 300 de artefacte care ne-au permis să studiem felul în care s-a dezvoltat oraşul de-a lungul timpului’, susţin organizatorii festivalului.

Festivalul Eforie Colorat a fost lansat, în 2021, ca un program cultural complex, dedicat atât turiştilor şi membrilor comunităţii locale, cât şi comunităţii artistice sau grupurilor de ecologie.

Sursa – Agerpres

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:42

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău

Muzeul de Artă Populară Constanța a fost prezent ieri, la vernisajul expoziției  „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive...

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:29

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!

Biologii marini de la ONG Mare Nostrum au anunțat un număr record de cetacee eșuate pe litoralul românesc al Mării Negre de la începutul...

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:04

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave

Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat astăzi, un control la restaurantul Golful...

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:53

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea

Nu trecuseră decât vreo patru ani de la integrarea Dobrogei în România, iar plajele litoralului începuseră deja să fie luate cu asalt de sute...

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:28

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță participarea uneia dintre cele mai valoroase artefacte din colecțiile sale la...

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:23

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Autoritățile locale din Constanța intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Acestea au solicitat Ministerului...

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal

Tomis pietonal înseamnă ocazia de a descoperi locuri și povești urbane, de a petrece timp pe terase și de a savura preparatele restaurantelor...

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:37

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei

Seria tururilor culturale a continuat astăzi cu o călătorie în timp în parcul Tăbăcăriei. Ghid a fost istoricul Raul Răzvan Ivan. Acesta i-a...

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei