Ascultă Radio România Constanța Live

Șase românce sunt în turul secund la Wimbledon

Șase românce sunt în turul secund la Wimbledon

Publicat de Catalin Donose, 29 iunie 2022, 05:48

Simona Halep şi Irina Bara s-au calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon după victorii obţinute marţi în două seturi.

Halep (30 ani, 18 WTA), care este la prima sa participare la All England Club după titlul cucerit în 2019, a dispus de Karolina Muchova (Cehia) cu 6-3, 6-2, după 65 de minute.

Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a opta victorie consecutivă în Grand Slam-ul pe iarbă, în faţa unei adversare care a atins sferturile de finală ale ultimele două ediţii.

Constănțeanca a dominat jocul şi a condus aproape permanent, cu excepţia începutului de meci, în care Muchova (25 ani, 81 WTA) a avut 1-0. Simona a reuşit apoi trei ghemuri consecutive şi a închis setul cu un al doilea break (6-3).

Halep a fost şi mai autoritară în actul secund, reuşind alte două break-uri, care i-au adus victoria cu 6-2.

Românca a încheiat cu procentaje excelente la serviciu, 79% la primul şi 75% la al doilea, nepermiţându-i adversarei să îşi creeze vreo minge de break. Simona a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 16-11 şi mai puţine erori neforţate, 9-24.

Irina Bara (27 ani, 122 WTA) a obţinut victoria, 6-2, 6-4 cu jucătoarea franceză Chloe Paquet (27 ani, 106 WTA), la primul său meci pe tabloul principal la Wimbledon.

Bara s-a impus într-o oră şi 19 minute. Bara a reuşit o serie remarcabilă în primul set, de la 1-2 la 6-2. Românca a început bine şi setul secund, a condus cu 2-0, dar Paquet a câştigat trei ghemuri consecutive. La 3-3, Bara a făcut un nou break, iar acesta s-a dovedit a fi decisiv, deşi a fost nevoită să salveze o minge de break la 5-4, după o decizie controversată a arbitrului de scaun.

Irina Bara a fost net superioară la punctele cu primul serviciu (87%), iar Paquet a fost mai bună la cele cu al doilea serviciu. Franţuzoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 20-12, dar şi mai multe erori neforţate, 37-17.

Ambele românce şi-au asigurat câte 78.000 de lire sterline fiecare.

Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre belgianca Kirsten Flipkens (36 ani, 190 WTA), care a dispus de australianca Jaimee Fourlis cu 7-5, 6-2. Halep a câştigat toate cele cinci meciuri directe, ultimul la US Open în 2016, cu 6-0, 6-2, în primul tur. Una dintre victorii s-a înregistrat pe iarbă, în 2013, în finala de la ‘s-Hertogenbosch, cu 6-4, 6-2.

Bara va avea o adversară foarte dificilă, pe spaniola Paula Badosa (24 ani, 4 WTA), a patra favorită. Iberica s-a impus în ambele meciuri directe, în 2018 la Valencia şi în 2019 la Burnie (Australia), de fiecare dată în trei seturi.

Şase din cele şapte românce prezente pe tabloul de simplu la Wimbledon s-au calificat în turul secund, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu, doar Gabriela Ruse fiind eliminată, însă de o jucătoare de top, Coco Gauff (SUA/N.11), în trei seturi.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:23

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale

Persoanele care au rămas fără adăpost, în urma incendiului produs ieri în campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța, vor fi...

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:52

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române

Hackerii cu legături în Rusia au spart, între septembrie 2024 şi martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail, aparţinând în special...

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali