Ascultă Radio România Constanța Live

A fost montat ultimul segment din calea de rulare a Podului suspendat peste Dunăre

A fost montat ultimul segment din calea de rulare a Podului suspendat peste Dunăre

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 iunie 2022, 08:30

Ultimul segment din tablierul care formează calea de rulare a Podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost montat marţi, în prezenţa presei, la începutul lunii iulie urmând să demareze operaţiunea de sudare a celor 86 de segmente.

‘Astăzi am ridicat ultimul segment de tablier, al 86-lea element constructiv al acestui proiect. Încheiem o etapă extrem de importantă din acest proiect, după care va urma cea de sudură a tablierului. Momentan, tablierul este montat în sistem de prindere provizoiu, după care va urma partea de sudură, prevăzută să pornească la începutul lunii iulie. După ce vom finaliza procesul de realizare a geometriei finale, cu sudura efectivă, se va aplica hidroizolaţia pe partea de tablier, pe partea de suprastructură, urmând apoi să asfaltăm toată lungimea podului, până la ancoraj. Suntem într-un ritm accelerat, pentru a îndeplini termenul asumat, respectiv luna decembrie a acestui an’, a declarat reprezentantului antreprenorului, ing. Viorel Eşanu.

Potrivit inginerul Viorel Eşanu, probele de siguranţă vor începe imediat ce podul va fi finalizat, respectiv după ce va fi instalat parapetul, realizat marcajul şi montate sistemele de siguranţă şi de iluminat.

‘Facem eforturi susţinute pentru a finaliza şi prima etapă de drumuri, pentru a asigura accesul pe pod, atât dinspre partea Brăila, cât şi coborârea spre Jijila, respectiv staţia de taxare, drumul de legătură către oraşul Măcin. Sunt discuţii legate de zonele adiacente podului, respectiv acele piste pentru biciclişti şi zone pietonale. Discuţiile sunt ca aceste zone să fie folosite pe parte de mentenanţă, din motive de siguranţă, pentru a fi evitat orice fel de eveniment neplăcut. Sunt discuţii pe această temă, dar decizia rămâne la latitudinea beneficiarului’, a precizat ing. Viorel Eşanu.

Legat de accesul pe pod al pietonilor şi bicicliştilor, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Serbănescu, a declarat că acesta se va face în anumite condiţii de siguranţă, cu precizarea că inclusiv traficul auto va fi condiţionat de vreme, podul fiind prevăzut cu sisteme automatizate de închidere a circulaţiei în situaţii de ceaţă, viscol şi vânt puternic.

‘Podul de la Brăila este prevăzut cu posibilitatea tranzitării de către biciclişti şi de către pietoni. El, structural, va putea permite acest tip de tranzit. Dar, pentru că podul se află la o anumită înălţime, unde sunt curenţi de aer puternici, se recomandă şi vom recomanda evitarea acestei tranzitări, pentru a nu pune în pericol viaţa bicicliştilor şi a pietonilor. În general, podul în sine pentru acces auto nu va fi deschis tot timpul. El are sisteme automatizate şi, în situaţia în care este ceaţă, viscol, vânt foarte puternic, podul se va închide automat, pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Podul, în sine, are un specific al lui. El are o înălţime de 38 de metri. Coroborat cu curenţii de pe Dunăre, cu ceaţa care este specifică zonei de Dunăre, cu condiţiile de iarnă se pot crea premisele unor situaţii riscante pentru cetăţeni. Tocmai de aceea, deşi podul permite tranzitul pietonal şi pe cel al bicicliştilor, acest tip de tranzit nu va fi permis în toate condiţiile. Ar putea fi anumite perioade în care ar putea fi tranzitat de biciclişti sau de pietoni, dar nu întotdeauna’, a declarat Alin Serbănescu.

Reprezentantul constructorului, director tehnic Dragoş Burlan, a precizat că pe Podul suspendat peste Dunăre vor circula toate tipurile de autovehiculele, indiferent de tonaj, accesul spre pod urmând să se facă de pe centura Brăilei.

‘Astăzi am pus ultimul segment de tablier la Podul peste Dunăre şi l-am prins pe poziţii. Tablierul de 2 km al Podului peste Dunăre este gata. Vom deschide traficului 12 km de drum, de la km 1 + 0,20, la km 8 şi de la km 0 pe drum de legătură, la km 4, pentru toate autovehiculele, indiferent de tonaj. Toate vor intra de pe centura Brăilei. Vom pleca de la km 1, nu de la km 0. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca circulaţie pe pod să se facă începând cu luna decembrie. Sperăm ca şi colegii de la CNAIR să ne dea toată posesia de şantier în timp util’, a declarat Dragoş Burlan.

În ceea ce priveşte segmentele tablierului care formează calea de rulare a podului, ele au fost construite în Şantierul Naval Brăila, lungimea unui segment fiind de 25 metri, iar greutatea de 250 de tone.

Licitaţia pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare şi 36 de luni, pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.

Sursa – Agerpres

Rusia spune că a atacat masiv cu drone şi rachete Ucraina, care anunţă că a lovit infrastructură petrolieră la Tuapse
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 18:54

Rusia spune că a atacat masiv cu drone şi rachete Ucraina, care anunţă că a lovit infrastructură petrolieră la Tuapse

Ministerul rus al Apărării a transmis joi că forţele sale au întreprins în cursul nopţii atacuri masive asupra Ucrainei în care au fost...

Rusia spune că a atacat masiv cu drone şi rachete Ucraina, care anunţă că a lovit infrastructură petrolieră la Tuapse
Județul TULCEA: Trecerea cu bacul la punctul de frontieră Isaccea – Orlivka, sistată temporar
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 17:51

Județul TULCEA: Trecerea cu bacul la punctul de frontieră Isaccea – Orlivka, sistată temporar

Garda de Coastă informează participanții la traficul transfrontalier că, în data de 17.04.2026, ca urmare a lucrărilor de înlocuire a...

Județul TULCEA: Trecerea cu bacul la punctul de frontieră Isaccea – Orlivka, sistată temporar
Răzvan Burleanu a fost mandatat să negocieze cu Gheorghe Hagi
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 17:19

Răzvan Burleanu a fost mandatat să negocieze cu Gheorghe Hagi

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal l-a mandatat, joi, pe preşedintele Răzvan Burleanu să negocieze cu antrenorul Gheorghe Hagi...

Răzvan Burleanu a fost mandatat să negocieze cu Gheorghe Hagi
CONSTANȚA: Se amână alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 17:12

CONSTANȚA: Se amână alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța se amână. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă în...

CONSTANȚA: Se amână alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 17:05

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde...

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 16:51

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“

În contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul la cea de-a șasea ediție a evenimentului...

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 16:45

Viitorul sezon al Superligii începe în luna iulie

Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ședința din 16 aprilie 2026 calendarele competiționale ale sezonului 2026-2027 pentru primul eșalon...

Viitorul sezon al Superligii începe în luna iulie
Ştiri joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră