Accidentarea fundașului Iulian Cristea este destul de gravă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 iunie 2022, 07:26
Fotbalistul de la FCSB, Iulian Cristea, a suferit un traumatism la genunchiul stâng în meciul de Sâmbătă cu naționala din Muntenegru, pierdut de echipa României, scor 0-2, anunţă frf.ro.
Traumatismul a generat afectarea ligamentului încrucişat anterior. Cristea va face deplasarea în Bosnia-Herţegovina alături de naţională, urmând a fi supus la Zenica, unor investigaţii medicale amănunţite.
În partida cu Muntenegru, Cristea a solicitat schimbarea și a fost înlocuit în minutul 13 fiind o pierdere pentru nașionala țării noastre, dar și pentru echipa de club.
România va juca mâine seară de la ora 21.45, în deplasare cu Bosnia-Herţegovina, în a doua etapă din Liga Naţiunilor.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto PROSPORT