Ascultă Radio România Constanța Live

Guvernul urmează să aprobe acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri sub 2.000 de lei

bani lei foto radio constanta
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 2 iunie 2022, 07:49

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Tot prin ordonanţă de urgenţă Executivul va aduce completări la Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, vizând, între altele, introducerea termenului de „nivel de rezilienţă”, acesta având semnificaţia de cantitatea minimă de produs din cadrul stocului rezervă de stat, stabilită prin Nomenclatorul produselor, necesară să existe în stocul rezervă de stat sau, după caz, în stocul intangibil, destinată creşterii imediate a capacităţii de răspuns aferentă intervenţiilor operative.

Totodată, în nota de fundamentare a proiectului se arată că pentru situaţii care implică intervenţii operative urgente cu produse din rezerva de stat şi pentru care este necesară existenţa, acoperirea deficitelor, deţinerea imediată şi efectivă de stocuri, la propunerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Guvernul poate dispune prin hotărâre acumularea stocurilor de urgenţă ori constituirea şi/sau reîntregirea stocurilor rezervă de stat necesare atingerii nivelului de rezilienţă.

Printr-un alt proiect de ordonanţă de urgenţă, Guvernul va modifica şi completa Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EximBank.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).

Rolul ANDIS este de a dezvolta infrastructura de sănătate, prin pregătirea, implementarea şi finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii de importanţă considerabilă în infrastructura de sănătate, se spune în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Pe agenda Executivului figurează, în primă lectură, şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind implementarea Planului naţional de măsuri cu privire la protecţia şi incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecţie temporară în România.

În şedinţa de guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de lege privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Totodată, Executivul va aproba, printr-o hotărâre, normele metodologice pentru identificarea obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare.

Printr-o altă hotărâre, Executivul va decide cu privire la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Vaslui şi Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru protecţia populaţiei refugiate, în contextul escaladării conflictului din Ucraina.

Executivul va aproba, tot prin hotărâre, Protocolul între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul învăţământului militar, semnat la Chişinău, la 11 februarie 2022.

Nu în ultimul rând, în cadrul reuniunii guvernamentale va fi adoptat şi un memorandum având ca temă transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului, familiei şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Sursă – AGERPRES/Foto – arhivă

SLN: 7.000 de navigatori români își vor petrece sărbătorile pe mare
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 19:10

SLN: 7.000 de navigatori români își vor petrece sărbătorile pe mare

România are în prezent circa 16.000 de navigatori activi, număr mai mic cu aproximativ 2.000 comparativ cu anul 2020, iar 7.000 dintre aceştia...

SLN: 7.000 de navigatori români își vor petrece sărbătorile pe mare
18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Bogdan-Alin Stoica și Adrian Miroslav Merka
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 18:37

18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Bogdan-Alin Stoica și Adrian Miroslav Merka

Astăzi, marcăm Ziua Minorităților Naționale, un prilej de recunoaștere și apreciere a diversității etnice din societatea noastră. Cu acest...

18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Bogdan-Alin Stoica și Adrian Miroslav Merka
Atenție! S-au înmulțit tentativele de fraudă în numele DNSC sau al Poliției Române
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 17:47

Atenție! S-au înmulțit tentativele de fraudă în numele DNSC sau al Poliției Române

Mai multe pagini și mesaje false care se folosesc de numele și de elemente de identitate vizuală corespondente DNSC sau Poliția Română au fost...

Atenție! S-au înmulțit tentativele de fraudă în numele DNSC sau al Poliției Române
AUDIO | Ziua Minorităților Naționale. Interviu cu dr. Metin Omer, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius”
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 17:43

AUDIO | Ziua Minorităților Naționale. Interviu cu dr. Metin Omer, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius”

Ziua Minorităților Naționale este cel mai bine celebrată în Dobrogea, un model de bună înțelegere al comunităților care o compun. Dr. Metin...

AUDIO | Ziua Minorităților Naționale. Interviu cu dr. Metin Omer, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius”
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 17:16

18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Ghera Giureci-Slobodan și Iulius Marian Firczak

Astăzi, celebrăm Ziua Minorităților Naționale, un moment de reflecție asupra diversității care ne definește ca societate. Reprezentanții...

18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Ghera Giureci-Slobodan și Iulius Marian Firczak
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 17:06

CONSTANȚA: Zonă de recreere și activități sportive, amenajată în Inel II

O nouă zonă de recreere și activități sportive a fost inaugurată astăzi în cartierul Inel II, în prezența primarului municipiului...

CONSTANȚA: Zonă de recreere și activități sportive, amenajată în Inel II
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 16:44

18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Ghervazen Longher și Ioana Grosaru

18 decembrie este ziua dedicată minorităților naționale din România, comunități care dau culoare, profunzime și valoare societății noastre....

18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale. Mesajele deputaților Ghervazen Longher și Ioana Grosaru
Actualitate joi, 18 decembrie 2025, 16:38

DIALOGURI LA ZI | Mozaicul etnic dobrogean, model de conviețuire adus în prim-plan de Ziua Minorităților Naționale

România marchează, pe 18 decembrie,  Ziua Minorităților Naționale, dedicată recunoașterii rolului esențial pe care comunitățile etnice îl...

DIALOGURI LA ZI | Mozaicul etnic dobrogean, model de conviețuire adus în prim-plan de Ziua Minorităților Naționale