Prima pagină » Ştiri » Actualitate » REPORTAJ | De ce visăm să fim adulți, dar când ajungem acolo vrem să redevenim copii (AUDIO)

REPORTAJ | De ce visăm să fim adulți, dar când ajungem acolo vrem să redevenim copii (AUDIO)

Publicat de , 1 iunie 2022, 12:00

Nu vom înceta niciodată să fim copii, spune un dascăl din Constanța, iar patru dintre elevii săi ne îndeamnă să nu renunțăm niciodată să visăm, dar și să fim buni. Pe Maria, Alessia, David și Arthur i-am cunoscut într-o școală din Constanța, unde învață nu doar să fie atenți la nevoile celor din jurul lor, ci și că nu trebuie să ne luăm după aparențe, comportamentul vorbește mai bine despre un om decât o face înfățișarea lui. Împreună am deschis o ușă către lumea copilăriei, în care fiecare ne întoarcem mereu cu plăcere.

Îmi place să cred că fiecare copil are o superputere sau un talent extraordinar. Care crezi că este talentul tău? I-am întrebat, pe rând, pe cei patru copii.

Primul mi-a răspuns Arthur, care este în clasa a V-a: “Superputerea mea de copil este cea de altruism, eu trăiesc pentru a ajuta oamenii și mereu am plăcerea de a-i ajuta la nevoie, de a-i sprijini când sunt supărați sau când au o zi mai puțin bună”.

Alessia spune că îi place să cânte la pian și crede că acesta este talentul ei: “Eu știu să cânt la pian și îmi place foarte mult matematica. Pe mine mă relaxează muzica și, mai ales, că pot eu să cânt la pian mă relaxează și mai bine, pentru că așa, dacă asculți muzică de pe telefon sau de pe tabletă, nu te satisface așa de mult ca și cum ai ști tu să cânți”.

David: „Cred că superputerea mea este sportul, deoarece mă descurc la majoritatea jocurilor”.

Reporter: Cum te vezi peste 10 ani?

David: “Baschet aș vrea să fac. Să mă duc la o facultate de baschet sau de sport, în general”.

Maria: “Deși îmi place foarte mult engleza, îmi place și să văd oameni fericiți, să aduc fericire și să fac glume”.

Atunci când i-am întrebat ce jocuri preferă, noii mei prieteni au trasat o linie clară între viața reală și jocurile pe calculator.

Maria: “Îmi place mult Minecraft, dar îmi mai place să mă joc De-a v-ați ascunselea”.

David: “Jocurile mele preferate sunt pe calculator, de obicei jocurile cu arme și, în viața reală, îmi plac baschetul și fotbalul”.

Alessia: “Prefer jocurile în aer liber, pentru că te poți desfășura mai bine”.

Arthur: “Ca jocuri pe calculator, mie îmi place FiveM, pentru că te ajută să socializezi și să te întelegi mai bine cu oamenii. În viața reală, îmi plac baschetul și tenisul”.

De la prietenie la război, părerile copiilor sunt bine definite, chiar dacă lumea are mai mult decât două feluri de oameni. De la Maria am aflat cum trebuie să ne purtăm cu dușmanii: „În zilele noastre, deși sunt conflicte în unele țări, eu mereu am crezut în vorba aceasta: <Țineți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape>”

Reporter: Cum crezi că își fac oamenii dușmani?

Maria: “Unii oameni sunt răi, pur și simplu. Se poartă foarte urât. Unii oameni au dușmani, iar unii oameni sunt doar fericiți, ca mine.”

Și Alessia are o vorbă înțeleaptă: „Nu-ți trebuie mulți prieteni, dar răi, îți trebuie puțini prieteni, dar buni”.

Reporter: Cum îți faci un prieten nou, David?

David: „Trebuie să văd cum se comportă și să văd dacă avem lucruri în comun”.

Reporter: Care crezi că trebuie să fie calitățile unui prieten?

David: „(n.r. Să fie) Bun, să te ajute la nevoie și să nu fie lacom”.

Printre noii lor colegi de școală se află acum și câțiva copii ucraineni, pe care cei mici s-au străduit să-i integreze cât de bine au putut, spune Maria: “Noi avem un băiat din Ucraina și nu prea îl înțelegem, dar a învățat ceva de la noi și a început să învețe și română”.

Și Arthur ne povestește că în clasa lui învață un alt copil din Ucraina: “Păi și clasa mea, a V-a, are un copil din Ucraina, din zona de conflict. Și, spre deosebire de fratele lui mai mic, el s-a integrat destul de ușor, pot să zic. Părerea mea despre refugiații care vin în România din Ucraina, mi se pare că trebuie să-i sprijinim pentru că până la urmă nu este vina lor, pentru că s-a întâmplat acest conflict”.

De la jocuri pe calculator și război, am trecut la filosofie. De ce copiii vor mereu să fie mari, iar cei mari ar vrea să redevină copii?

Reporter: David, de ce vrei să fii mare?

David: “Aș vrea să văd cum este să mergi la muncă în fiecare zi, să muncești pentru bani, să nu primești totul direct și să văd cum e fără reguli”.

Maria: “Deși viața e grea, eu îmi doresc foarte mult să fiu adult pentru că îmi doresc să am un job”.

Arthur: “Eu cred că adulții își doresc să fie copii, iar copiii vor să devină adulți, pentru că copiii nu realizează cât de frumoasă este copilăria și câte lucruri nu mai poți să faci ca adult”.

Alessia: “Părinții îmi spun <Nu vrei să fii adult, rămâi aici, copil și bucură-te!>, pentru că asta îmi spune și mie mama”.

Reporter: Dar tu ce crezi?

Alessia: “Dar eu tot vreau să fiu adult”.

Reporter: Arthur, tu când crezi că se termină copilăria?

Arthur: “Copilăria se încheie doar când încetezi să mai visezi”.

Reporter: Alessia…

Alessia: “Dacă stăm să o luăm așa, copilăria în mod normal s-ar încheia la 18 ani, dar, în sufletele oamenilor toți sunt copii, toți oamenii sunt copii”.

La David, lucrurile sunt și mai clare, copilăria se termină totuși undeva.

David: “Eu zic că copilăria se termină atunci când devii adolescent, deoarece te dezvolți și devii din ce în ce mai puțin nebunatic, decât atunci când erai copil”.

Una dintre profesoarele şcolii, Oana Manta, nu îi contrazice și explică de ce ne dorim uneori ceea ce nu mai putem avea.

“Când suntem adulți, ne dorim să mai avem acea libertate din copilărie, numai că eu cred că ar trebui cumva să rămânem copii în sufletul nostru și să încercăm ca măcar de 1 iunie să mergem într-un parc, cu copiii, cu nepoții și să încercăm să intrăm în jocurile lor, să ne bucurăm cu ei. Doar uitându-ne la ei și fiind cu ei cred că putem să ne aducem și noi aminte cum era când eram copii”.

Reporter: Când încetăm să mai fim copii?

Oana Manta, profesor: “Cred că nu încetăm niciodată să mai fim copii, atât timp cât încă mai visăm”.

Nu renunțați la visurile voastre și nu vă lăsați bătuți, dar fiți buni și nu vă luați după aparențe, comportamentul vorbește mai mult despre un om decât o face fizicul său.

Arthur are un mesaj pentru toți cei care se simt în continuare copii: “Eu le spun copiilor să viseze în continuare, să nu se lase niciodată bătuți, să-și urmeze pasiunile și dacă nu au o pasiune, să-și găsească una”.

Alessia: “Eu le-aș spune să fie buni, să nu se lase păcăliți de înfățișarea altora, să se bazeze pe comportament”.

David: “Aș vrea să le urez La mulți ani! și niciodată să nu înceteze să fie copii”.

Maria: “Vă urez La mulți ani! și… am eu o vorbă mereu: <Never give up!>. Eu zic că toți oamenii au potențial, oamenii au doar nevoie de respect și de ambiție, să nu se lase.”