Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Ce piese se joacă în acest weekend la Teatrul de Stat

CONSTANŢA: Ce piese se joacă în acest weekend la Teatrul de Stat

Publicat de Doina Sirbu, 12 mai 2022, 12:20

În weekend-ul care urmează, Teatrul de Stat Constanța a programat trei spectacole, foarte diferite unul de altul.

Cele trei reprezentații vor avea loc la noua Sală Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A (vizavi de Parcul Arheologic și de clădirea TSC, aflată acum în renovare).

Vineri, 13 mai, de la ora 19:00, aveți ocazia să vizionați „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, regia și scenariul de Carmen Lidia Vidu.

Un spectacol care înfăţişează o versiune despre viaţa celebrei cântăreţe, cu aspecte ale personalităţii ei care sunt mai puţin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile şi amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe şi puternice.

Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actriţa şi cântăreaţa Mirela Pană interpretează rolul Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin. Multimedia – Cristina Baciu, scenografia – Lăcrămioara Dumitrașcu.

Sâmbătă, 14 mai, de la ora 19:00, cea mai recentă producție a TSC, „ÎNDOIALA” de John Patrick Shanley, traducere de Eugen Gyemant, regia Diana Mititelu, un spectacol ce vă va ocupa gândurile mult după ce veți fi părăsit sala.

Părintele Flynn şi sora Aloysius, directoarea şcolii parohiale ce funcţionează pe lângă biserica catolică St Nicholas dintr-un cartier al New York-ului, intră în conflict atunci când sora James observă şi raportează anumite indicii ale unui presupus abuz sexual al preotului asupra unui elev.

Piesa lui John Patrick Shanley a fost laureată în 2005 cu Premiul Pulitzer şi cu Premiul Tony. A fost ecranizată în 2008, în regia autorului, cu o distribuţie de excepţie: Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams şi Viola Davis, primind mai multe nominalizări pentru Premiile Oscar.

În distribuție: Iulian Enache, Dana Dumitrescu, Cristiana Luca, Laura Iordan Adrian. Decor: Andreea Săndulescu, costume: Ioana Ungureanu, ilustrația muzicală: Adrian Piciorea.

Duminică, 15 mai, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța își invită spectatorii la „MECIUL DE COMEDIE”, regia Dragoș Muscalu, spectacol interactiv de improvizație teatrală.

Fiecare reprezentație este diferită, bazându-se pe sugestiile spectatorilor. Ei sunt aceia care le dau idei actorilor, atât pentru subiecte, cât și pentru stilurile pe care trebuie să le abordeze, rezultând un „produs” la comandă, care solicită atât imaginația publicului, cât și creativitatea interpreților. Tot spectatorii, prin aplauzele lor, decid care dintre cele două echipe ce se înfruntă pe scenă – Real Stavrid sau AC Biban – este câștigătoarea meciului.

Pe teren: Mirela Pană, Florina Stănculeț, Andrei Cantargiu, Remus Archip, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Ecaterina Lupu, Ștefan Mihai. Actorii sunt acompaniați live de pianistul Vlad Pasencu, și el improvizator, dar în muzică, creând ritmuri adecvate poveștilor inventate de actori pornind de la un cuvânt, un nume sau o meserie. Arbitrul va fi, la reprezentația de duminică, actorul Andrei Bibire. Scenografia este creată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

*******

Bilete pentru cele trei reprezentații pot fi achiziționate la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A, între orele 11:00 – 19:00, dar și online, pe platforma MyStage: http://bit.ly/2lr2cFz.

Foto – Teatrul de Stat Constanța

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării