Ascultă Radio România Constanța Live

Mangalia va găzdui o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Super Rally

Mangalia va găzdui o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Super Rally

Publicat de Catalin Donose, 10 mai 2022, 16:23

Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Asociaţia Club Sportiv AMC RACING, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, va deschide seria competiţiei automobilistice, în cadrul celei de-a treia ediţii organizate la Mangalia, a Campionatului Naţional de Super Rally 2022 – Powered by Superbet.

Prima etapă a campionatului, intitulată ‘Trofeul Mangalia’ este programată să se desfăşoare, în zilele de 13 și 14 mai, pe mai multe artere de circulaţie din zona Portului Turistic din localitate.

La startul competiţiei, s-au înscris 24 de participanţi, atât din România, cât şi din Franţa şi Bulgaria, iar spectacolul automobilistic va fi întregit de apariţia în campionat a grupelor monopost şi GT, dar şi a altor grupe de gen. Şi-au confirmat prezenţa piloţi precum multiplul campion de box şi campion naţional de raliu Mihai Leu, localnicul Emil Ghinea, Costel Căsuneanu şi Vali Porcisteanu, dar şi piloţi străini precum francezii Jerome France, Didier Balcaen şi bulgarul Evgeny Yankov.

Prezentarea oficială a echipajelor va avea loc vineri, 13 mai, în Portul Turistic, începând cu orele 18, iar seara, de la orele 20, publicul este invitat la un concert susţinut de artistă Mira.

Ziua de sâmbătă va începe cu două manşe de recunoaştere, de la ora 10, manşele de antrenament având startul programat la ora 10:30. Manşele de concurs sunt programate la ora 14, premierea câştigătorilor având loc la ora 16, în parcul service din zona Hotelului Laguna. Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloţii vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp. Pentru organizarea în bune condiţii a acestei manifestări sportive de excepţie, au fost stabilite de organizatori activităţi complexe, astfel încât competiţia să aibă succesul garantat.

Pe perioada evenimentului sportiv, organizatorii vor restricţiona traficul rutier, vineri, 13 mai, de la ora 20 până sâmbătă, 14 mai, ora 21.

De asemenea, traficul pietonal va fi limitat, sâmbătă, 14 mai, în intervalul orar 7:30 – 20, în perimetrul stabilit de autorităţi. Totodată, drumurile şi căile de acces sunt închise circulaţiei publice şi semnalizate corespunzător, prin plăci de avertizare şi alte elemente de securitate specifice. Ca şi la ediţiile anterioare, promotorul Campionatului de Super Rally va fi Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist şi totodată, campion naţional la raliuri şi viteză în coastă.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea