Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Bebeluș de 800 de grame născut de o copilă de 15 ani și salvat de medici

CONSTANŢA: Bebeluș de 800 de grame născut de o copilă de 15 ani și salvat de medici
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 10 mai 2022, 16:52

Un bebeluș de doar 800 de grame, care a primit nota 1 la naștere, a fost salvat de medicii constănțeni. După patru luni de îngrijiri și supraveghere non stop, fetița a putut pleca acasă cu mama ei. Acesta nu este cel mai mic nou născut pentru care specialiștii constănțeni au făcut minuni, bebeluși chiar și de 450 de grame fiind salvați aici. Special la acest caz este că mama e la rândul ei o copilă, de doar 15 ani, care a fost ținută în spital până a învățat să aibă grijă de bebeluș. România se clasează pe primul loc în Europa la numărul de mame minore, iar medicii spun că vârsta fragedă este una dintre cauzele nașterii premature.

Fetița de doar 800 de grame și 35 de centimetri a venit pe lume la începutul anului și a primit numele Ioana, după sfântul sărbătorit în ziua nașterii. Nu respira, dar câteva bătăi firave ale inimii i-au făcut pe medicii de la Spitalul de Urgență Constanța să lupte pentru viața ei. Șefa Secției de Neonatologie, dr. Livica Frățiman.

 S-a născut pe 7 ianuarie, la ora 06.00 dimineața, avea o vârstă de gestație de 27 de săptămâni. Știți că o sarcină ar trebui să aibă 39 – 40 de săptămâni, deci era undeva la jumătatea sarcinii. A primit scorul Apgar 1 la naștere, pentru că nu respira, doar îi bătea foarte puțin inima. A fost resuscitată, a intrat în Terapie Intensivă și a primit îngrijiri timp de patru luni”.

Orice manevră, de la cele medicale până la cele aparent banale care presupun hrănirea sau igiena, sunt extrem de complicate și delicate în cazul unui copil de sub un kilogram. Din fericire, pe lângă specialiști buni și dedicați, Spitalul de Urgență Constanța are și aparatura necesară, grație unei sponsorizări, spune medicul primar neonatolog Livica Frățiman.

 Spre bucuria noastră, de când am renovat Terapia Intensivă și am echipat-o, avem cu ce să îngrijim asemenea copii în condițiile cele mai bune, adică incubator, ventilator, monitoare cu ajutorul cărora poate fi supravegheat și de la distanță, și de lângă copil. Avem medicație potrivită pentru bebeluși foarte mici, medicație scumpă. E nevoie de foarte multă supraveghere și foarte multă îngrijire lângă copil. Non-stop a fost monitorizată, cu senzori puși pe ea, senzori pentru inimă, pentru respirație, pentru tensiune, pentru tot. La un copil atât de mic totul este complicat: și să îl hrănești, și să îi faci baie, și să îi cureți tegumentele, orificiile, buricelul, totul este complicat, dar este o mare satisfacție în care copilul crește și îl vezi că este bine, te recunoaște cu privirea și își recunoaște mama”.

 Fetița de 800 de grame nu este cel mai mic bebeluș salvat de medicii de la Spitalul de Urgență Constanța.

“Nu este cel mai mic și nu este singurul. Anul trecut, noi am salvat undeva în jur de 50 de copii sub un kilogram. Am avut copii și de 500 de grame salvați, am avut și de mai puțin de 500 de grame – 450 de grame, în urmă cu doi ani. Și în prezent avem doi copii, unul de 700 de grame și unul de 600 de grame, care au ajuns la 800 și ceva de grame și supraviețuiesc. Îi îngrijim, sunt gemeni și sperăm să îi trimitem și pe ei acasă la fel de bine și de sănătoși. 

Ioana, bebelușul cât o păpușă, a fost adusă pe lume de  o mamă copil, de doar 15 ani, dintr-o localitate de pe malul Dunării. Fetița a fost externată la patru luni, când a atins greutatea normală a unui copil la naștere, și când mama ei a învațat să o îngrijească.

„Avea 3,250 kg. Practic la 4 luni, ea avea o greutate cu care se naște un copil. La momentul când a născut, mama nu a mai mers la școală, a rămas cu copilul în spital. După aceea a plecat acasă pentru că nu tolera spitalizarea îndelungată. Apoi a revenit și s-a reinternat alături de fetiță ca să învețe să o îngrijească. A stat cu fetița și a învățat să o îngrijească și nu i-am dat drumul decât în momentul în care am fost convinși că familia va putea să o îngrijească așa cum merită. Noi am ținut legătura inclusiv cu ambele bunici care îi sprijină pe copii”.  

Medicul Livica Frățiman spune că vârsta mult prea mică a mamei este una dintre cauzele nașterii premature.

„Sunt mai multe cauze, în general se combină aceste condiții și sunt greu de definit. Aici a fost și faptul că era o mamă minoră, o mamă cu o condiție socială mai vitregă. Infecțiile sunt pe primul plan, infecțiile mamei, infecțiile de col uterin sau infecțiile urinare, pe care femeile care nu merg la medic nu le descoperă. În general, relația cu medicul este extrem de importantă în timpul sarcinii și multe femei nu merg la medic în timpul sarcinii și nu fac controalele necesare”.  

Conform unui studiu prezentat, săptămâna aceasta, de Organizația Salvați Copiii, țara noastră se clasează pe primul loc în Europa la numărul de mame minore. Dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. Județul Constanța se află pe locul șapte în țară, cu 24 de fete care au născut înainte de a împlini 15 ani.

Redactor – Cătălina Radu / Foto – unsplash.com

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:27

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României

Miercuri seară este programat ultimul meci pentru naționala de volei masculin a României în grupa D a Campionatului European, de la Cluj-Napoca....

Se retrage căpitanul naționalei de volei masculin a României
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Ştiri miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea celor patru meciuri pe care tricolorii le vor disputa...

Gheorghe Hagi crede că tricolorii au potenţial