Ascultă Radio România Constanța Live

În perioada 2 – 4 mai 2022, credincioșii musulmani sărbătoresc trei zile de Ramazan Bairam

În perioada 2 – 4 mai 2022, credincioșii musulmani sărbătoresc trei zile de Ramazan Bairam

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 mai 2022, 14:11

Postul premergător Bairamului se încheie pe 1 mai, o dată cu sărbătorirea Ramazan Bairamului una din cele mai importante sărbători religioase este celebrată în familie, de copii, părinţi şi rude şi este întâmpinată cu tradiționala urare de sănătate şi îndestulare.

Este o sărbătoare a confirmării credinţei în Allah şi a manifestării generozităţii, ajutorării aproapelui. Ramazan Bairamul se sărbătoreşte la finalul unei luni de post, de primenire spirituală, timp în care Coranul a fost o lectură zilnică obligatorie şi în care au avut loc slujbe specifice lunii sfinte din calendarul islamic „Luna Ramazan”.

În cele 30 de zile de post şi rugăciune musulmanii au postit de la răsăritul şi până la apusul soarelui. Slujbe religioase cu ocazia Ramazan Bairamului vor fi oficiate în toate geamiile. În prima zi de Bairam dimineața bărbații merg la geamie pentru rugăciunea colectivă, copiii merg cu colindul din casă în casă pentru a ura „Bairam fericit”. Cei tineri sărută mâinile celor mai în vârstă, deoarece acest obicei arată politețe, respect față de persoanele în vârstă.

Tot în cele trei zile de sărbătoare credincioșii musulmani merg în vizită la rude și prieteni, la masa vor servi pe lângă produsele tradiționale, dulciuri precum baclavale, sarailii și prăjituri făcute în casă, de aici şi faptul ca Ramazan Bairamul este cunoscut și ca sărbătoare a dulciurilor.

Cu prilejul Ramazan Bairamului, Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare “RAMAZAN BAIRAMINIZ KAYRLI BOLSIN!“, “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYRLI VE MŰBAREK OLSUN!”, „UN BAİRAM FERİCİT!”, “EID AL FITIR MUBARAK!”


Ghiulșen Ismail Iusuf

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării